Ceea ce purtăm și ceea ce conducem se află într-o strânsă legătură și cei de la Mercedes-Benz știu asta. Compania germană a demarat proiectul Style Profiles și l-au ales pe artistul Theophilus London ca să le dea dreptate.
Alături de cele mai îndrăznețe outfit-uri, SLS AMG joacă un rol important în film. Este vorba este episodul 4 din serialul Style Profiles.
Theofilus London a atras atenția celor mai importanți oameni din industria muzicală, dar și din modă. Kanye West i-a produs în totalitate cel de-al doilea album, “Vibes”, iar coperta albumului a fost realizată de nimeni altul decât creatorul de modă cunoscut la nivel mondial, însuși Karl Lagerfeld.
“Știam că pentru a răzbi, trebuie să am o imagine izbitoare, cum a avut Miles Davis o figură izbitoare sau cum a fost Jimmy Hendrix. Cred că cei de culoare au acum putere în lume și asta se vede și în modă”, spune rapper-ul născut în Trinidad Tobago și crescut în Brooklyn, New York.
Ați uitat ce mașini conduc Kanye West și soția sa Kim Kardashian? Click aici ca să vă reîmprospătați memoria!
Și chiar are o imagine izbitoare, pentru că Theophilus London nu se desparte niciodată de câteva elemente definitorii pentru stilul său: ochelarii săi de soare pe care îi pune la ochi imediat ce coboară de pe scenă și pălăria sa omniprezentă.
“Niciodată nu am fost văzut fără pălărie. Niciodată! Iar ochii dezvăluie totul. Port ochelari de soare, pentru că atunci când nu mă aflu pe scenă, sunt emotive și am nevoie să închid ochii pentru a mă teleporta în altă lume, o lume pe care o creez în timp ce cânt”, spune artistul.
Avînd un stil care combină hip-hop, soul, R&B și muzica electronică, protejatul lui Kanye West este văzut plutind deasupra râului LA, într-o zonă industrială a Orașului Îngerilor. Clipul a fost regizat de Bo Mirosseni, un expert care nu este deloc străin de SLS AMG.
Blugi skinny, o tonă de lanțuri de aur și rapper-ul însuși pedalînd la bicicletă, apoi – momentul culminant pentru noi – Tehophilus London se ridică, pur și simplu, în aer, de lângă un Mercedes SLS AMG, cu portierele deschise, ca și cum și mașina ar zbura. Am îndrăzni să parafrazăm momentul și să susținem că mașina atotputernică este cea care îi dă senzația că poate să zboare.