Mercedes a confirmat oficial că două dintre cele mai așteptate premiere vor avea loc, într-adevăr, la salonul auto de la Paris din luna octombrie: E-Class All-Terrain și un concept de limuzină electrică.
”Un show car Mercedes‑Benz care întruchipează o viziune concretă a unei noi generații de vehicule cu propulsie electrică își va face debutul. Un nou membru al familiei E-Class va fi expus în premieră: alături de modelele limuzină și break, vehiculul E‑Class All‑Terrain este o completare nouă, de lifestyle, adusă gamei de modele”, susține comunicatul de presă Mercedes.
Grație elementelor de design tipice rulării în off-road, All-Terrain se laudă cu un look puternic și robust și, în același timp, se diferențiază de break-ul clasic cu o gardă la sol cu 4 centimetri mai generoasă. Noul E All-Terrain va folosi motoarele de la limuzină. Tracțiunea integrală 4Matic va fi standard.
CITIȚI AICI MAI MULTE DESPRE E-CLASS ALL-TERRAIN
O altă premieră este primul model electric din gama Mercedes-EQ, care vine la salonul auto de la Paris sub forma unei limuzine de lux, de dimensiunile lui S-Class. Noua mașină va avea la bază noua platformă MEA (Modular Electric Architecture) și va oferi o autonomie electrică de aproximativ 500 de kilometri (310 mile).
CITIȚI AICI MAI MULTE DESPRE LIMUZINA ELECTRICĂ
Din punct de vedere structural, standul Mercedes de la Paris, care se întinde pe 2500 de metri pătrați, este delimitat de “Fluxul de Argint”. Această formă care atrage atenția a reprezentat simbolul prezenței globale a companiei Mercedes-Benz la salonul auto începând 2014.
Anul acesta, mobilitatea electrică se află în centrul atenției. Arhitectura standului Mercedes, dar și prezentările de presă vin în sprijinul acestei idei. Poziționată central din partea din față și până la ecranul LED uriaș aflat în spatele standului, se regăsește E‑Mobility Lane (Banda E-Mobility): vehiculele electrice de la Mercedes-Benz sunt amplasate pe sticla neagră, iluminată de jos. Acestea formează practic un cordon pentru conceptul Mercedes‑Benz, expus în centru. Această structură oferă o viziune tipică unei noi generații de mașini cu propulsie electrică.