Mercedes-Benz Fashion Week trebuie să se mute

Săptămâna modei de la New York
,
1.44K 0

Evenimentul Mercedes-Benz New York Fashion Week trebuie să se mute dintr-o locație pe care oricum nu o folosea prea mult. Show-ul de modă, alături de multe alte spectacole, a fost lăsat pe dinafară. Dar fostul primar al New York-ului le-a oferit deja altă variantă.

Acest lucru se întâmplă după ce comunitatea a depus plângere în care susținea că evenimentul de modă și toate celelalte folosesc ilegal un spațiu public în scopuri private. Așa că Mercedes-Benz Fashion Week, alături de toate celelalte spectacole care aveau loc în Damrosch Park din Lincoln Center, va fi nevoit să se mute la sfârșitul lunii februarie 2015. Au primit ordin judecătoresc, în urma unei înțelegeri care a avut loc înainte de a se ajunge în instanță. Diverse grupuri s-au plâns că organizarea evenimentelor violează Doctrina Publică a Statului New York, care susține că spațiile aflate în posesia administrației orașului nu pot fi privatizate. Parcul Damrosch este considerat proprietate a New York-ului.

Mercedes-Benz Fashion Week New York

Cu patru ani în urmă, când construcția a fost ridicată pe spațiul verde, 57 de copaci și nenumărate plante au fost sacrificate, iar zonele de amuzament și relaxare au fost distruse, suține blogul A Walk in the Park.

Mercedes-Benz Fashion Week nu are nicio vină, din moment ce organizatorii doar închiriază spațiul aflat în Lincoln Center contra sumei de aproximativ 200 000 de dolari, pentru evenimentul bianual, care se desfășoară de-a lungul unei săptămâni, aducînd orașului New York un profit de aproape un miliard de dolari. Evenimentul de modă nici nu s-a folosit prea mult de acest spațiu. Dintre cele peste 300 de spectacole care au loc de-a lungul săptămânei modei, mai puțin de 100 au fost găzduite de Lincoln Center în ultimii ani.

Citiți despre cel mai șocant moment din istoria Săptămânei Modei Mercedes-Benz la New York!

Mulți designeri au preferat spații care le permit să-și folosească imaginația și care le acordă libertate creativă totală. La Lincoln Center, show-urile se derulează unul după altul, iar acest program îi forțează pe creatori să strângă totul și să părăsească spațiul cu viteza luminii. Ca să nu mai meționăm eforturile și cheltuielile de împachetare, despachetare și din nou, împachetare.

Mercedes-Benz Fashion Week New York

Fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg, le-a oferit deja o soluție celor care organizează spectacolele de pe podium. I-a invitat să se mute într-o locație chiar mai bună, în clădirea de 6 etaje Culture Shed din Manhattan. Dar spațiul se află încă în construcție și nu va fi deschis până în 2018.

Mercedes-Benz este sponsor principal al spectacolelor din cadrul săptămânii modei din toată lumea, încă din 2007. “Noi recunoaștem design-ul extraordinar atunci când îl vedem”, spun reprezentanții Mercedes.

 

Comentati?

Your email address will not be published.