Mercedes-Benz pregătește un rival pentru Audi TT

A-Class Coupe
,
2.05K 0

În urmă cu câteva luni vă spuneam despre intențiile celor de la Mercedes-Benz de a mări gama de modele compacte cu un coupe sport care are la bază A-Class. Acum apar din nou zvonuri despre un rival pentru Audi TT bazat pe platforma MFA Mercedes-Benz, care pare a fi un pas foarte logic.

Noua gamă compactă Mercedes-Benz bazată pe platforma MFA este un adevărat succes. Luna trecută, gama a fost completată cu cel de-al cincilea și ultim membru – CLA Shooting Brake. Se pare că asta este tot pentru prima generație de modele bazate pe noua platformă cu tracțiune față.

Pentru viitor însă, sunt o multitudine de posibilități. Publicația germană Auto Bild precizează că Mercedes-Benz ia în considerare alte patru noi versiuni și anume: un coupe sport, un Shooting Brake sport, o limuzină clasică diferită de coupe-ul cu patru uși și un roadster compact.

În urmă cu câteva luni, Auto Bild vorbea despre faptul că Mercedes-Benz încă analiza unde anume trebuie poziționat un coupe pe baza Clasei A:  ori ca model cu trei uși derivat din Clasa A cu o caroserie asemănătoare și preț puțin mai mic decât A-Class, ori ca un coupe sport cu o caroserie originală. Se pare că Mercedes-Benz a ales cea de-a doua opțiune. Această decizie a declanșat și zvonul conform căruia Mercedes-Benz plănuiește un rival pentru Audi TT.

Până acum știam că Mercedes-Benz SLK este rivalul Audi TT. Dar lucrurile se vor schimba, iar motivul este că piața roadsterelor a scăzut peste tot în lume. Mercedes SLK are la bază platforma vechiului C-Class și este destul de scump. Din cauza scăderii pieței roadsterelor, Mercedes-Benz ia în considerare o nouă strategie.

Pentru a face economii, viitoarele generații SLK și SL vor împărți aceeași platformă, vor avea un caracter mai sport și vor fi poziționate mai sus. Actualul  SLK are la bază platforma vechiului C-Class, în timp ce SL se bazează pe E-Class. Din cauza asemănărilor tehnice cu limuzinele, atât SLK și SL nu sunt suficiente de sportive conform noilor standarde de sportivitate ale lui Mercedes. Dezvoltând o nouă platformă specifică pentru roadstere, cu motorul poziționat mai jos, distribuția specifică a greutății și o greutate redusă datorită utilizării materialelor ușoare, viitoarele generații SLK și SL vor aminti de spiritul sport al Săgeților Argintii din anii ’60.

În același timp, o poziționare mai sus a lui SLK ar crea loc pentru un alt model sport sub acesta. Este locul perfect pentru un coupe sport care are la bază A-Class. Acest coupe sport ar avea aceeași configurație ca Audi TT, datorită tracțiunii față și opțiunii pentru tracțiune integrală. De fapt, Audi TT  are la bază platforma MQB, care este folosită și pentru VW Golf.

Mercedes-Benz nu dispune numai de platforma ideală, ci are și motoarele potrivite în acest scop. Unitatea de 2 litri turbo cu 211 CP ar fi ideală pentru versiunea standard, în timp ce motorul AMG de 2 litri turbo cu 360 CP ar fi mult mai puternic decât orice altă unitate disponibilă pe Audi TT. Între timp, o gamă AMG Sport Line cu 280-300 CP ar putea concura lejer cu Audi TT S.

Având la bază coupe-ul, următorul pas logic ar fi un roadster. Conform spuselor unui manager Mercedes-Benz, citat de Auto Bild, viitorul roadster nu ar trebui să fie un rival pentru Audi A3 Cabrio sau pentru BMW Seria 2 Cabrio, ci mai degrabă țintește spre Audi TT Roadster și viitorul BMW Z4.

Așadar, Mercedes-Benz ia în considerare mai mult latura sport și trebuie să recunoaștem că au tot ce le trebuie pentru acest lucru.

Dacă a doua generație A-Class va fi lansată în 2018, noi preconizăm că A-Class coupe, rivalul Audi TT, va fi lansat undeva în 2019.

Găsiți aici mai multe detalii despre cum se gândește Mercedes-Benz să dezvolte a doua generație a gamei compacte.

Comentati?

Your email address will not be published.