Cine este următorul pilot Mercedes? “Jumătate dintre piloții din Formula 1 ne-au sunat”, spune Niki Lauda

,
1.53K 0

Ar putea fi spaniolul de la McLaren, Fernando Alonso? Sau poate cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel? Ori poate Mercedes preferă un pilot tânăr crescut de companie, Pascal Wehrlein? “Nu ne vom grăbi să alegem”, spune Toto Wolff, dar Mercedes stă pe o bombă cu ceas. Președinele de onoare Niki Lauda a dezvăluit deja un secret: “Jumătate dintre piloții din Formula 1 ne-au contactat deja!”

După două sezoane furtunoase, în care șefii de la Mercedes au făcut totul pentru a evita un război între colegii rivali Nico Rosberg și Lewis Hamilton, aceștia se văd acum nevoiți să înceapă vânătoarea: Toto Wolff trebuie să găsească la timp un pilot care să se alinieze standardelor înalte ale echipei. Blocată într-o piață a transferurilor deja închisă, echipa Mercedes nu are unde să își facă cumpărăturile după ce anunțul-șoc al lui Nico Rosberg a lăsat un monopost liber. Piloții de top au semnat deja contracte pe unu sau chiar două sezoane cu echipele lor.

“Am pierdut un campion, cel mai bun pilot din 2016. Nu va fi ușor să-l înlocuim, pentru că piloții de un anumit nivel au semnat deja contracte. Însă am fost deja contactați de jumătate dintre aceștia”, a dezvăluit Niki Lauda!

Fernando Alonso următorul pilot Mercedes

Fernando Alonso se află în pole position pentru a prelua postul vacant la Mercedes. Dar să-l fure pe dublul campion mondial de la McLaren ar însemna o gaură imensă în bugetul celor de la Mercedes. În plus, Alonso nu a mai câștigat nicio cursă în ultimele două sezoane.

Pascal Wehrlein următorul pilot Mercedes

Pascal Wehrlein pare să fie cea mai ieftină opțiune, însă și cea mai riscantă. Fostul pilot DTM de la Mercedes nu a impresionat în primul său sezon în Formula 1, regăsindu-se mereu în partea opusă a grilei față de Săgețile Argintii. De curând, Manor l-a anunțat că renunță la serviciile sale. Pilotul neamț de 22 de ani este protejatul șefului Toto Wolff.

Sebastian Vettel următorul pilot Mercedes

Gândul de a pune un pilot german excepțional la bordul unui monopost german îi face pe cei de la Mercedes să sară-n sus de bucurie. Așa că Sebastian Vettel rămâne și el o opțiune. Cvadruplul campion mondial a semnat însă un contract pe 2 ani cu Ferrari, iar mutarea sa la Mercedes pare misiune imposibilă. Va câștiga patriotismul german după ce Vettel a trăit un sezon umilitor la Ferrari? Și cum ar reuși Toto Wolff să controleze orgoliile celor doi piloți care au împreună șapte titluri mondiale?

Max Verstappen următorul pilot Mercedes

Max Verstappen a fost o țintă pentru Mercedes încă de când Toto Wolff a pus ochii pe el acum trei ani, dar Olandezul Zburător a ales Red Bull. Însă Toto Wolff a îndrăznit să-l sune pe Verstappen senior înaintea Marelui Premiu al Braziliei, pentru că Jos este singurul de care acultă tânărul pilot. Olandezul de 19 ani a postat o glumă pe contul său de Twitter, susținând că a fost sunat de șeful de la Mercedes și întrebându-și fanii: “Să răspund sau nu?”

Verstappen joke

Comentati?

Your email address will not be published.