Hamilton riscă să fie suspendat! “Poate ar trebui să piloteze pentru Red Bull”, spune șeful Mercedes-AMG, Toto Wolff

,
1.18K 0

Tocmai a căzut cortina peste Marele Circ, după ultima cursă din Abu Dhabi, dar pentru echipa Mercedes-AMG PETRONAS, sezonul încă nu s-a terminat. Campioni mondiali pentru al treilea an la rând, cei de la Mercedes se gândesc să-l suspende pe Lewis Hamilton, după ce acesta a refuzat să ruleze mai repede. Șeful Toto Wolff este furios!

În ultimele tururi pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, Lewis Hamilton a încetinit. “Mergi mai repede”, i-a cerut de la boxe directorul executiv tehnic Paddy Lowe. Lewis i-a răspuns că nu-l interesează dacă va pierde sau va câștiga, pentru că oricum nu va ieși campion mondial. La o secundă în urma sa, Nico Rosberg simțea în ceafă răsuflara lui Sebastian Vettel de la Ferrari și a lui Max Verstappen de la Red Bull.

Lewis poate fi suspectat ca și-a urmat propria strategie de cursă: planul lui era să-l încetinească pe Nico, pentru ca ceilalți piloți să-l depășească. Dacă neamțul ar fi terminat al patrulea, britanicul ar fi devenit campion mondial a patra oară la rând.

“A ascultat instrucțiunile lui Christian, poate vrea să conducă pentru Christian”, a spus furios șeful Mercedes-AMG, Toto Wolff, după ce directorul principal de la Red Bull, Christian Horner, a sugerat că Lewis ar trebui să se lase ajutat de piloții săi, Verstappen și Ricciardo, pentru a deveni campion mondial. “Mă aflu într-o situație schizofrenică”, a glumit Wolff după cursă.

“Sper că tatăl meu a supraviețuit acestei curse”, a spus râzând Nico Rosberg în timpul conferinței de presă care i s-a părut interminabilă. Soția sa, Vivian, s-a aflat printre jurnaliști în sala în care a fost organizată întâlnirea cu reprezentanții media.

Epuizat după un final de sezon incredibil, Rosberg a avut chef de glume cu reporter de la Abu Dhabi: “Speram că tocmai astăzi nu-l voi mai vedea pe Verstappen și iar a apărut!”, a spus neamțul despre olandezul care picase pe 16 după greșeala din primul viraj. Rosberg spune că momentul în care l-a depășit pe olandez a fost cel mai intens pe care l-a trăit vreodată la bordul unui monopost de Formula 1, după ce echipa sa i-a spus că este vital să-l depășească. Urmăriți imaginile de mai jos pentru a asculta ce i-a spus soția imediat după ce neamțul a trecut linia de sosire:

Comentati?

Your email address will not be published.