Patru noi modele electrice Mercedes din 2018

Mercedes-uri electrice
,
2.15K 0

Mercedes-Benz plănuiește o gamă electrică de patru vehicule pentru a le face concurență modelelor Tesla. Revista CAR a anunțat că Mercedes va lansa prima dintre cele patru mașini electrice în 2018, cu un an mai devreme decât plănuia inițial.

Se pare că strategia BMW i este calea urmată și de Mercedes-Benz. Cu un an în urmă, revista CAR a dezvăluit proiectul “Ecoluxe”. Două miliarde de euro vor fi investite într-o gamă alcătuită din două limuzine electrice și două modele crossover electrice.

Surse citate de revista CAR au dezvăluit că primul vehicul – o limuzină poziționată, ca dimensiuni, între Mercedes C și E-Class va ajunge, de asemenea, pe piață în 2018, cu un an mai devreme decât era plănuit inițial.

Motivul este faptul că Mercedes are nevoie de o mașină care să rivalizeze cu viitoarele modele electrice construite de Grupul VW – Audi Q6 e-Tron și Porsche Mission E.

Noua platformă pentru proiectul Ecoluxe va purta denumirea EVA. Este un nume logic, în cadrul căreia literele EV fac referire la propulsia electrică, iar A vine de la “architecture” (“strucutră”), ca în cazul plaformelor MFA (structură cu tracțiune față) și MRA (structură cu tracțiune spate).

Prima mașină avînd la bază platforma EVA va fi o limuzină poziționată între Clasa C și Clasa E, urmată la scurt timp de un crossover cu dimensiuni asemănătoare, care va fi poziționat între GLC și GLE.

Limuzina și SUV-ul de clasă medie cu cinci locuri vor măsura 4.700 mm în lungime, avînd un ampatament de 2.700 mm. Design-ul, dimensiunile și grila frontală cu patru bare longitudinale vor fi inspirate de Conceptul IAA, prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt, în septembrie 2015.

Ulterior, gama va fi extinsă cu o limuzină de dimensiunile Clasei S și cu un al doilea SUV, chiar mai mare decât actualul GLS.

Planurile inițiale de a construi modele electrice Mercedes într-o uzină cu totul nouă au fost abandonate. Toate vehiculele care vor avea la bază plaftorma EVA se vor construi la uzina din Bremen din nordul Germaniei.

Platforma EVA nu este 100% originală. Aceasta combină elemente ale arhitecturii MRA cum ar fi platforma electronică, suspensiile și structura de bază a caroseriei. Bateria va acoperi aproape întreaga suprafață a podelei, ca și la Tesla Model S și X.

Bateria cântărește aproximativ 400 kg, iar propulsia va fi asigurată de către unul sau două motoare electrice.

Versiunile cu tracțiune spate vor fi propulsate de un motor de 300 kW, în timp ce tracțiunea integrală va necesita adăugarea unui motor electric cu 90 sau 150 kW pentru roțile din față.

Mercedes are planuri ambițioase în privința gamei electrice. Obiectivul este vânzarea anuală a 20.000 de unități din fiecare model cu prețuri începînd de la 80 – 90.000 de euro.

Comentati?

Your email address will not be published.