Mercedes la TIFF 2017: Tradiție și inovație

,
1.5K 0

Din 2002, fiecare început de vară aduce la Cluj Festivalul Internațional de Film Transilvania, TIFF 2017, susținut cu precizie de orologiu german de Mercedes România. Vechiul se împletește cu noul, iar porțile sunt deschise pentru toată lumea.

Apreciat internațional pentru varietatea echilibrată de filme și organizarea excelentă, TIFF este un festival care crește an de an atât prin importanță cât și prin număr de spectatori. A fost inclus în topul celor mai bune 40 de festivaluri de film de lung metraj din lume. Ajuns la ediția a 16-a, TIFF a câștigat de-a lungul timpului sprijinul unor parteneri pe care-i putem numi tradiționali. Unul dintre ei este Mercedes-Benz, care în 2017 a fost pentru a 11-a oară consecutiv mașina oficială TIFF. Simbol al eleganței și tehnologiei, limuzinele transportă celebritățile autohtone și internaționale în cadrul festivalului, iar mașinile cu înclinație utilitară, precum Citan sau Vito, asigură suport logistic pentru buna desfășurare a festivalului. Totuși, dacă faci un pas în spate și vei privi în ansamblu vei descoperi mai multe asemănări între festival și această marcă germană sinonimă luxului și inovației.

tiff-2017 (9)

În primăvară, Mercedes-Benz a pornit o campanie amplă și foarte ambițioasă, numită Grow Up, care pune accent pe evoluția modernă a identității mărcii. Cu un bogat conținut digital și luând în calcul particularitățile fiecarei piețe, campania se adresează în principal celor aflați la granița dintre adolescență și viața de adult. Indiferent de vârstă, aș putea completa. Protagonistele campaniei sunt cele cinci modele ale clasei compacte, derivatele A. Am ținut minte campania pentru că a fost prima oară când am văzut în imaginile oficiale oameni așezați pe plafonul mașinilor sau fotografiați de aproape în timp ce mănâncă ceva ce pare a fi șaorma. Mi se pare că videoclipurile campaniei transmit pe de o parte deschiderea către noile uzanțe sociale, iar pe de alta îmbrățișarea trecutului.

Ieșirea din convențional

Revenind la TIFF, anul acesta festivalul a avut câteva noutăți greu de anticipat în anii trecuți. A avut primul concert de manele, ce avut loc după proiecția documentarului Regii manelelor. Acesta prezintă controversele iscate de faptul că muzica tradițională țigănească pierde popularitate în fața noului gen mult mai comercial, maneaua. Unde altundeva ai putea urmări un astfel de film dacă nu la un festival? Apoi trec în revistă proiecția specială a finalei Roland Garros, meciul Simonei Halep putând fi urmărit în aer liber la ecranul amplasat în Piața Unirii. Tenis la un festival de film nu înseamnă altceva decât plierea pe dorințele “pieței”.

Cât despre maturizarea festivalului, în fiecare an văd îmbunătățiri legate de organizare, participanții parcă sunt și ei ceva mai cu capul pe umeri când vine vorba de petreceri, programul de filme este în continuare la înălțime, iar celebritățile care vin la TIFF sunt deja din rândul legendelor cinematografiei mondiale.

tiff-2017 (14)

Ce bine e să fii Alain Delon

Gala de închidere a debutat cu un moment artistic susținut de Silent Strike și cvartetul de coarde Muse Quartet. Printre piesele auzite pe covorul roșu a fost și cea numită Alain Delon, a celor de la Șuie Paparude. Actorul nu a dat semne că ar înțelege româna. Anul trecut Sophia Loren a primit premiul pentru întreaga carieră, iar acum, la TIFF.16, Alain Delon a acceptat această distincție. Rebelul filmului francez a împlnit 81 de ani și are o carieră cu peste 100 de interpretări memorabile, dintre care amintim doar câteva: Rocco și frații săi (1960), Ghepardul (1963), Laleaua neagră (1964), Samuraiul (1967) și Pe cuvânt de polițist (1985). În onoarea sa la TIFF a fost o proiecție specială a thriller-ului regizat de el, Afacerea Pigot.

În cadrul Galei, Mercedes-Benz i-a acordat Premiul pentru Excelență actriței Tora Vasilescu, recunoscând contribuția actriței la scena de film din România de-a lungul a peste 40 ani. A cucerit publicul prin naturalețea interpretărilor și vitalitate. A fost protagonista unor filme precum Probă de microfon (1980), Cuibul de Viespi (1987), Cel mai iubit dintre pământeni (1993) și în producțiile recente Legături bolnăvicioase (2006) și Q.E.D. (2013). În paralel, a jucat în numeroase piese de teatru pe scenele Teatrului Bulandra și ale Teatrului Evreiesc. În onoarea ei, festivalul a găzduit proiecțiile De ce trag Clopotele, Mitică? (1981, regia Lucian Pintilie) și Să mori din dragoste de viață (1983, regia Mircea Veroiu).

Anul acesta au fost 12 filme în competiția pentru premiul principal, câștigat în final de Familia mea fericită, regizat de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Guðmundur Arnar Guðmundsson, pentru filmul Piatră pe inimă. Premiul Publicului Cinepub a fost câștigat de Planeta Petrila, în regia lui Andrei Dăscălescu.

tiff-2017 (7)

10 pentru FILM

Închid cu un proiect TIFF, susținut de Mercedes-Benz, aflat în al șaselea an: 10 pentru film. Programul promovează anual 10 dintre cei mai buni actori de pe scenele locale de teatru care n-au s-au afirmat încă în cinema-ul românesc. Un aspect interesant și în ton cu deschiderea de care aminteam mai sus, e că sunt aleși indiferent de vârstă.

Comentati?

Your email address will not be published.