Un șofer a intrat cu Mercedes-ul într-o cafenea în Dublin

,
1.13K 0

Un bărbat aflat la volanul unui Mercedes-Benz a intrat cu mașina într-o cafenea din Dublin luni dimineața după ce a încurcat pedala de frână cu accelerația. Din fericire, nu au existat victime.

Clienții cafenelei Roger din cartierul de afaceri de la Dublin au rămas mască atunci când au văzut cum un Mercedes intră prin fereastră, face bucăți câteva mese și sparge toate paharele și ceștile întâlnite în cale. Din fericire, nimeni nu alesese, în acea dimineață, una dintre mesele aflate în dreptul geamului.

Crash Dublin 3

Niciuna dintre persoanele aflate în local nu a fost rănită în incident, iar autoritățile irlandeze au răsuflat ușurate când au aflat că este un simplu accident și nu un atac terorist.

Brigada de Pompieri de la Dublin a intervenit prompt pentru a extrage Mercedes-ul decapotabil din cafenea. Mașina a suferit avarii minore avînd în vedere forța impactului cu cadrul de fier al ferestrei. Dar probabil că șoferul va fi nevoit să facă eforturi financiare serioase pentru a acoperi pagubele provocate localului. Toți cei prezenți au fotografiat mașina și au postat imaginile pe rețelele de socializare, bucuroși că au scăpat nevătămați.

Crash Dublin

Șoferul a refuzat să facă declarații, dar a fost dus la secție pentru investigații. Dacă voia o cafea după o noapte grea, nu era mai simplu să o ceară?…

Comentati?

Your email address will not be published.