Supercar-ul Mercedes-AMG apare în 2017, cu motor de F1

,
1.36K 0

Supercar-ul Mercedes-AMG este pe bune! Weekend-ul trecut la Spa-Francorchamps, un personaj din cadrul echipei Mercedes AMG Petronas F1 a confirmat că hypercar-ul certificat pentru rularea pe drumurile publice își va face apariția anul viitor.

Dacă încă mai așteptați Aston Martin Red Bull 001, un nou rival pândește din umbră. Mercedes-AMG tocmai a confirmat că lucrează la un hypercar cu tehnologie de Formula 1. Monstrul super sportiv ar putea fi deja dezvăluit în 2017, chiar la timp pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a companiei AMG, și va deveni un rival formidabil pentru Aston Martin Red Bull 001 și pentru Bugatti Chiron.

Supercar-ul Mercedes-AMG va fi propulsat de un motor turbo V6 de 1,6 litri, preluat de la monopostul de Formula 1 W07, în timp ce motoare electrice suplimentare ar trebui să facă puterea să urce la peste 1000 CP, cel mai probabil între 1000 și 1500. Turbocompresoarele duble vor funcționa în tandem cu trei sau mai multe motoare electrice.

Design-ul ar trebui să fie o combinație extremă între monopostul W07 F1 și mașinile de curse LMP1 Le Mans. Șasiul și caroseria vehiculului vor fi construite în jurul unei structuri din fibră de carbon, în stilul habitaclului mașinilor din Formula 1. Și dacă cineva nu poate să doarmă cu gândul la preț, AMG vrea să ajungă la suma de 4 milioane de euro pentru noul său hypercar.

Comentati?

Your email address will not be published.