Rivalul CLA-ului, BMW Seria 1 Sedan, surprins în teste la temperaturi arctice

,
1.57K 0

Se pare că există o piață considerabilă pentru sedanurile premium compacte și BMW nu are de gând să stea pe margine și să se uite cum Mercedes-Benz și Audi culeg toți laurii. Acest sedan Seria 1 fotografiat în timpul unor teste pe vreme rece este dovada vie a faptului că bavarezii participă și ei la distracție.

Unii ar putea spune că Mercedes-Benz CLA nu e chiar un sedan în cel mai stric sens al cuvântului, iar Audi A3 Sedan și acest viitor BMW Seria 1 sedan nu sunt tocmai niște concurenți direcți ai coupe-ului în patru uși, dar sunt modelele cele mai apropiate la care s-ar putea uita un eventual cumpărător indecis.

Noul BMW își va pierde ascendentul pe care l-ar fi putut avea asupra celorlalte două mașini trecînd la platforma cu tracțiune față denumită UKL. Dacă ești curios să afli cât de bine a făcut BMW tranziția de la RWD la FWD în cazul vehiculelor mai mici, nu trebuie să te uiți mai departe de BMW Seria 2 Active Tourer – de fapt, poți citi testul nostru comparativ cu Mercedes-Benz Clasa B chiar aici.

Surse din interior susțin că, mai târziu, Seria 1 Sedan va fi disponibil și cu tracțiune integrală xDrive, dar numai opțional. Nu există o informație clară referitoare la trenurile de rulare care vor fi disponibile, dar din moment ce a împrumutat platforma de la Seria 2 Active Tourer, te poți aștepta cam la aceleași versiuni: 116d, 118d, 120d pentru motoarele diesel și 118i, 120i and 125i pentru motoarele pe benzină.

Spy-Photo BMW Seria 1

Există și o veste bună pentru fanii BMW și ai amatorilor de sedanuri din Statele Unite: această mașină, spre deosebire de hatchback, va traversa Oceanul și se va vinde și pe teritoriu american. Însă piața americană va primi doar două versiuni pe benzină ale noii Serii 1 Sedan, 120i și 125i, ultima fiind disponibilă cu un motor turbo cu patru cilindri, care dezvoltă 231 CP.

Capitolul aspect pare să fie bine acuns sub camuflaj pentru moment, ceea ce ar putea însemna că mașina nu are încă o înfățișare definitivată. Totuși, poți să-ți imaginezi câteva influențe de la proaspăt dezvelitul facelift pentru Seria 1. Prețurile ar trebui să se încadreze sub costul modelului Seria 2 Acive Tourer.

Încă nu se știe cum va fi primită această nouă structură BMW FWD, dar dacă ne putem lua după Seria 2 Active Tourer, atunci n-ar trebui să fie un șoc prea mare. În definitiv, un studiu mai vechi a arătat că mulți posesori de BMW Seria 1 habar nu aveau că mașina lor are tracțiune spate, așa că…

 

 

Comentati?

Your email address will not be published.