Noul Mercedes-Benz SL apare din senin, înaintea debutului său de la Los Angeles

Mercedes-Benz SL
,
1.65K 0

O nouă figură apare din senin. Mercedes-Benz promovează cea mai recentă creație a companiei de la Stuttgart: este vorba despre Mercedes-Benz SL facelift, programat să-și facă debutul luna aceasta, la Los Angeles.

O singură fotografie a fost făcută publică, dar este suficient ca să ne dăm seama de cum va arăta cea de-a șaptea generație a Mercedes-ului SL. Decapotabila vine cu o grilă nouă tip diamant, secționată de o singură lamelă, foarte asemănătoare cu ceea ce vedem deja la Mercedes-AMG GT.

Imaginea iluminată difuz demonstrează că SL va pătra însă elemente tipice modelului, cum ar fi capota ventilată, ecartamentul mare și prizele de aer uriașe din partea frontală.

Partea posterioară nu apare în fotografie, dar ne este deja familiară din fotografiile spion publicate anterior, așa că putem afirma fără să ne hazardăm că și aceea a fost atinsă de vântul schimbării, beneficiind acum de faruri reconfigurate, o bară nouă și țevi de evacuare proeminente.

Mercedes-Benz SL

La interior, SL-ul a suferit un transplant. Versiunea facelift vine echipată cu un bord cu o nouă configurație, în stilul celui regăsit și la S-Class Coupe, control rotativ și un ecran multimedia cu tehnologie touch, care au apărut și la Mercedes-AMG GT și C-Class.

Nicio informație tehnică nu a fost făcută publică deocamdată, dar gama actuală de motorizare va continua în mare parte neschimbată, atât motorul V8, cât și cel V12 (pentru SL 65) găsind adăpost sub capota noului SL. Chiar și V8-ul supraalimentat, de modă veche, va supraviețui, în ciuda apariției motorului V8 biturbo de 4.0, care propulsează Mercedes-ul AMG GT. Acesta din urmă își va face apariția abia odată cu generația următoare a modelului SL.

În corida decapotabilelor, Mercedes-Benz SL va avea de înfruntat versiunea cabrio a BMW-ului Seria 6.

Așa cum ne-am obișnuit, Mercedes-Benz SL va fi arătat în toată splendoarea în câteva zile și își va face debutul la Salonul Auto de la Los Angeles, care ia startul pe 20 noiembrie.

Comentati?

Your email address will not be published.