Un nou clip abia sosit de la Stuttgart arată liniile fine ale Mercedes-ului Maybach S 600. “Există un punct în care linia care separă inginerul de artist, pur și simplu, dispare”, spune voiceover-ul din clip. Să-l credem pe cuvânt sau să verificăm noi înșine?
Mixînd art cu tehnologia, a ieșit această limuzină: Mercedes-Maybach S 600. Luxul automobilistic așa cum doar Mercedes-Benz îl poate concepe.
Un domn coboară dintr-un avion particular de lux și intră într-un Maybach. Șoferul se îndreaptă spre o vilă amplasată în vârful unui deal. Poate casa vi se pare cunsocută? Ați mai văzut-o, cu siguranță! Este proprietate Halliburton din Laguna Beach, California, care apare și în “Marea mahmureală 3”. Deși casa se ridică semeață în Malibu, pe coasta Pacificului, arhitectului William Alexander i s-a cerut să folosească accente europene în anii ’30, atunci când vila cu trei dormitoare a fost construită. Ulterior, un heliport și o piscină au fost adăugate proprietății de pe dealurile din Malibu, care se poate lăuda cu o panoramă de 360 de grade asupra orașului Los Angeles și asupra oceanului.
Iar casa vine la pachet cu o doamnă frumoasă, care se pregătește de o seară în oraș, îmbrăcînd o rochie elegantă și punîndu-și la gât un colier de perle.
În timp ce doamna face eforturi să arate mai bine ca niciodată, domnul se relaxează în scaunele executive ale Maybach-ului, care se înclină la 43,5 grade, oferind și masaj cu pietre calde. SMS-ul pe care îl primește pe smartphone de la ea este singurul factor care îi întrerupe momentul de liniște. Și pentru că vorbim de tehnologie, Maybach vine dotat cu un ecran HD de 12,3 inchi. Pentru extra confort, pasagerul deschide măsuța pliabilă și își odihnește picioarele pe suportul special, în cea mai silențioasă cabină din industria auto, care vine și cu funcția Magic Sky Control pentru un plus de lumină.
https://www.youtube.com/watch?v=HwapBBZhQx0
El deschide portiera din dreapta pentru ea și urcă apoi la volan, reluînd drumul cu serpentine de la sosire, spre oraș. Motorul V12 biturbo al Maybach-ului face accelerarea rapidă și fără efort.