Mercedes-Benz 300 SC Coupe – mașina elitelor

,
1.48K 0

I se spunea “mașina elitelor”. Și se pare că avea tot dreptul să fie numită astfel. În octombrie 1951, cu o lună înainte de startul producției de serie pentru Mercedes-Benz 300, un alt model de top, 300 , a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris. Presa internațională a rămas fără cuvinte. Design-ul regal și traditional nu era sacrificat pe altarul tendințelor aerodinamice ale vremii.

Patru ani mai târziu, o versiune revizuită a modelului 300 S a fost expusă la Salonul Auto de la Frankfurt. Modelul recent revizuit purta intern denumirea de 300 Sc și era mașina viitorului acum mai bine de jumătate de secol. Venea cu o punte transversală cu o singură cu un pivot, iar carburatorul era înlocuit de injecția directă, care era încă o noutate la un an după lansarea sa cu un an în urmă, odată cu modelul 300 SL. Puterea motorului creștea la 175 CP de la cei 155 CP ai modelului 300 S. O emblemă cromată – Einspritzmotor (injecție directă), inscripționată pe bara din spate, proclama cu mândrie tehnologia avansată a noului automobil.

Mercedes-Benz 300 Sc Coupe

Iar acum, dacă elita colecționarilor vrea să aibă un sentiment de regalitate, le este la îndemână pentru… ei bine, prețul este comunicat doar la cerere. Dar înainte să-l cereți, trebuie să știți că Mercedes-Benz 300 Sc Coupe are geamuri laterale care protejează împotriva rafalelor de vânt, semnalizatoare mai mari pe față și pe spate. Două fante cromate orizontale amplasate de-a lungul lateralelor capotei, ca și arcadele cromate ale roților sunt elemente distinctive pentru model.

Mercedes-Benz 300 Sc Coupe

Doar 200 astfel de mașini au fost construite: 98 de coupe-uri, 53 de versiuni roadster și 49 de unități cabrio. Exclusivismul modelului a fost reflectat, la acea vreme, și de prețul piperat: 36,400 mărci germane (DM), cu 7,500 DM ca mai decât contemporanul său, 300 SL “Gullwing” Coupé.

Construit pentru a fi expus la Salonul Auto de la New York, automobilul care este de vânzare a ieșit pe porțile uzinei pe 16 martie 1956. Este dotat cu o antenă automata, sistem de spălare a parbrizului, o cutie de pălării și una de pantofi, amplasate în spațiul rezervat roții de rezervă din stânga (erau atât de necesare la acea vreme) și un kilogram de vopsea Nitro (ca să ascundă zgârieturile la nevoie!)

Culoarea originală a vehiculului era albastru deschis metalic și avea scaunele îmbrăcate în piele roșie. După restaurarea completă de acum opt ani, automobilul vine albastru închis și un interior în totalitate bej. Anunțul de vânzare susține că mașina și-a petrecut o parte din viață în garajul unui colecționar californian de Mercedes-uri și încă 6 ani în Centrul Clasic Mercedes-Benz.

Comentati?

Your email address will not be published.