Simpaticul smart primește o binevenită notă de maturitate grație noii sale transmisii twinamic cu dublu ambreiaj. Conducem noul smart DCT Turbo în ambele versiuni fortwo și forfour, pentru a vedea dacă într-adevăr ating un nou nivel în ceea ce privește rafinamentul.
Demodat, smucit, învechit… spuneți-i cum vreți, cutia manuală automatizată cu cinci trepte vechime și tendința sa inerentă de a transmite unde de șoc prin toată cabina cu fiecare schimbare a vitezelor erau probabil cea mai mare ciudățenie a generației anterioare smart. Din fericire, nemții au luat seamă, iar acea unitate a dispărut, în sfârșit, fiind înlocuită de ceea ce smart numește DCT sau Twinamic. În limba română, aceasta este prima cutie cu dublu ambreiaj și șase trepte a companiei, fiind, de fapt, cea mai mică unitate de acest gen. Cântărește doar 67 de kilograme, mărind masa la gol a smart-ului fortwo cu aproximativ 34 de kilograme, în comparație cu versiunea echipată cu transmisie manuală.
Oferită ca opțiune alături de unitatea manuală standard cu cinci viteze, la un preț de 1,275 de euro (1,425 de euro pentru forfour), transmisia configurată la Getrag își ascunde bine originile Renault. Deși teoretic, are la bază aceeași cutie folosită pentru modelul Clio cu motor montat în față și tracțiune față, cei de la smart spun că versiunea lor a aceleiași DCT a fost reconfigurată de la zero, pentru a respecta cerințele celei de-a treia generații fortwo și a fratelui său forfour, cu un neobișnuit, dar inteligent format cu tracțiune spate/motor montat în spate, pentru o economie de spațiu.
Oferă opțiunea unei acționări automate și manuale, ultima fiind posibilă prin împingerea schimbătorului de viteze viguros spre față sau invers, pentru a naviga prin cele șase came ale cutiei. Padelele pentru schimbarea vitezelor, amplasate convenabil pe volan, sunt de asemenea, nerăbdătoare să dea o mână de ajutor, dar vin numai cu pachetul Sport (se adaugă și jantele din aliaj de 16 inchi și o gardă la sol coborâtă cu 10 mm), niciuna dintre mașinile de teste puse la dispoziție nefiind dotată cu așa ceva. Teoretic, astfel se deschid porțile către schimbări mai sportive, retrogradînd cu două trepte dacă le atingi de două ori. Așa cum moda o cere, smart-ul oferă, de asemenea, două programe numite Efficiency și Sport.
Pe modul automat, cutia DCT/Twinamic schimbă cu un implus și cu un angajament încântătoare, fără nicio pierdere a eficienței sau a puterii livrate, indiferent dacă vorbim despre retrogradarea sau schimbarea în treaptă superioară. La nevoie, se sare peste toate treptele individuale în numele unor schimburi mai rapide. Decuplarea și recuplarea sunt tratate surprinzător de ușor, în contrast desăvârșit cu efectul ridicol al datului din cap cu care cutia semi-automată precedentă obișnuia să-și salute șoferii.
Calmul găsit recent are însă, și slăbiciuni. Transmisia DCT/Twinamic poate fi prinsă uneori în off-side, mai ales când calci pedala de accelerație până la podea, imediat după ce întârzii la 10 – 20 km/h în apropierea unui semafor ‘jucăuș’ sau a unui sens giratoriu. Și am dat peste multe de-a lungul rutelor noastre germane liniștite. Pur și simplu, cutia pare să rămână fără suflu pentru un scurt, dar perceptibil moment, înainte de a decide să retrogradeze, așa cum ar trebui. La viteze reduse, este cel mai bine să o lași în modul Efficiency, pentru că modul Sport tinde să aducă destul de des în prim plan o opoziție. Pe de altă parte, funcția standard hill-hold este un plus binevenit, transformînd rampele abrupte într-un inamic mai ușor de înfruntat – ideale pentru orașele care adoră mașinile minuscule, cum ar fi Roma sau Lisabona.
Și motorul este o bomboană. Capabil să dezvolte 90 PS, motorul convingător cu turbocompresor, trei cilindri, injecție directă pe benzină și o capacitate de 898 cc, este, evident un punct forte al gamei smart. Construit în întregime din aluminiu, țintește marcajul de 6 000 de turații cu o vigoare surprinzătoare, însoțit de un ton plin de viață, demn de o rachetă miniaturală de buzunar, așa cum este și smart-ul însuși. Puterea este, de asemenea, satisfăcătoare pentru o mașinuță atât de mică și agilă, cuplul de 135 Nm disponibil fără ezitare la turațiile menționate de 2,500 rpm până la 5,500 rpm. Și este acolo cu totul, atât timp cât alergi după turația ideală, menită să scoată tot ce e mai bun din micuțul motor al smart-ului. Cel puțin în această combinație, smart-ul este, cu certitudine, regele orașului așa cum ne așteptam să fie, transformînd condusul urban într-o reală bucurie. Cifrele de consum sunt, de asemenea, suficient de reduse pentru a justifica cifrele oficiale. Smart-ul a consumat de la 4,8 – 5,5 l/100 km pe parcursul testului nostru în care am traversat Renania. Această comparație îi este favorabilă cifrei oficiale de consum de 4,1 l/100 km (4,2 l/100 km pentru fourfour) cu sistemul start/stop oferit standard, dînd, cu siguranță, o mână de ajutor în reducerea consumului.
Surprinzător, motorul turbo de 0,9 litri dezvoltînd o forță mai mare decât ne-ar lăsa să credem cele 11,3 secunde (11,9 secunde pentru forfour) în care ajunge de la 0-100 km/h, atingerea vitezelor de autostradă nefiind asociată cu ușurință cu emblema smart. De fapt, atingerea vitezei maxime de 155 km/h (165 km/h pentru forfour) este atât de rapidă, încât aproape că nici nu ne-am dat seama, până nu am mers pe urmele unui Porsche 911 care ne-a afumat, așteptînd nervos la coadă la intrarea pe o secțiune fără limită de viteză a celebrei Autobahn. Nu vă așteptați ca depășirea monstrului să fie la îndemână, deși, pentru că smart-ul este catalogat ca fiind o mașinărie răbdătoare și grațioasă și nu ca un alergător de maraton cu degetul pe trăgaci. Iar direcția sa boemă, precisă și îndemânatică, dar, în fond, o chestiune evident ușoară, combinată cu suspensia ușor flexibilă (mai ales pe suprafețe denivelate, la viteze de autostradă) și pedala de frână oarecum greoaie par să fie de acord.
Zis și făcut, smart se dovedește a avea o valoare decentă, venind contra sumei de 14,270 euro (pe piața germană), în combinație cu motorul turbo cu transmisia automată DCT/Twinamic. Un Volkswagen Up cu dotări asemănătoare te va costa 13,925 de euro, dar îți va pune la dispoziție doar 75 PS. Iar cu linia de echipare “Proxy”, așa cum a fost mașina testată, smart-ul se poate lăuda cu o listă lungă de dotări standard, cum ar fi clima, conexiune prin Bluetooth și USB, pilot automat, asistență la menținerea benzii de circulație, un acoperiș panoramic și o suspensie sport standard.
Verdictul nostru este unul clar. Cutia cu dublu ambreiaj DCT/Twinamic insuflă, în sfârșit, smart-ul inteligent și agil într-un mod agreabil, cu o dimensiune cu totul nouă în ceea ce privește rafinamentul transmisiei și merită, cu siguranță, luat în seamă. Mai mult de atât, suntem încrezători că acesta este punctul forte al întregii game.
smart | fortwo | forfour |
Număr de cilindri | 3/R | 3/R |
Capacitate (cc) | 898 | 898 |
Putere (kW/hp) | 66/90 | 66/90 |
la turații | 5500 | 5500 |
Cuplu (Nm) | 135 | 135 |
la turații | 2500 | 2500 |
Consum mixt (l/100 km) | 4.1 | 4.2 |
Emisii CO2 (g/km) | 96 | 98 |
Clasă de eficiență | B | B |
Accelerație 0-100 km/h (s) |
11.3 | 11.9 |
Viteză maximă (km/h) | 155 | 165 |