Marele albastru… metalizat: C 63 AMG tunat

,
5.33K 0

Mercedes C 63 AMG a fost făcut să atragă atenția. Design-ul îndrăzneț și sunetul pe măsură fac capetele să se întoarcă. Dar atunci când îl îmbraci în albastru metalizat, poți să fii sigur că nu vei putea ajunge nici până la supermarket fără ca oamenii să nu își fotografieze sau să nu-ți filmeze mașina. Așa că riști să o vezi mai mult pe youtube, decât în propriul garaj.

V-am adus un Mercedes roz, unul albastru, unul auriu și chiar unul violet, care aparține unei soții de fotbalist. Dar se pare că niciunul dintre ele nu arăta atât de bine ca acest C 63 AMG albastru, surprins în Beverly Hills.

C 63 AMG 3

Compania cu sediul la Los Angeles, RDBLA, are ceva de-a face cu modul în care arată mașina în acest moment. Ei sunt cei care au îmbrăcat vehiculul în vinil Avery Chrome Blue Vinyl și au încălțat-o cu jante HRE pentru a-i asigura un look periculos.

Sunetul motorului AMG V8 de 6,3 litri, care iese pe cele patru țevi de evacuare, urlă în “orașul îngerilor” și atrage constant privirile asupra mașinii monstruoase.

În timpul plimbării prin Los Angeles, C 63 AMG s-a întâlnit cu un Ferrari 458 roșu. Șoferul mașinii sport italiene a încetinit pentru a avea timp să arunce o privire mai atentă Mercedes-ului albastru.

Haideți să-i aruncăm și noi o privire.

Comentati?

Your email address will not be published.