Fotomodele super frumoase și mașini super tari! Este o combinație care scoate scântei la Săptămâna Modei Mercedes-Benz, acolo unde toată lumea este cu ochii și pe haine, și pe mașinile care transportă VIP-urile.
Mercedes AMG GT a fost promovat ca mașina creată de piloți. Hainele prezentate la Săptămâna Modei Mercedes-Benz sunt create de designer de top. Fondatoarele revistei Editorialist, Kate Davidson și Stefania Allen, explorează detaliile de lux ale lumii modei, dar și ale industriei auto.
Experte în modă, Kate și Stefania știu că detaliile sunt cele care fac diferența între mediocritate și perfecțiune. Cu o diploma în Jurnalism și pășind pentru prima oară în lumea modei în redacția Harper’s Bazaar, Kate spune că mașinile sunt ca și hainele de firmă.
Plimbate prin New York, pentru Săptămâna Modei Mercedes-Benz, cu un Mercedes G550 albastru, pătrățos, dar cu mult stil, și cu noul AMG GT, cele două doamne de la Editorialist au fost aproape lăsate fără replica. Dar nu chiar! Au reușit să-și găsească cuvintele potrivite pentru a descrie mașinile.
“Urci în mașină, te uiți la volan, este atât de frumos, bordul, totul este perfect și există un motiv clar pentru asta. Este vorba despre estetica general de la interior. Cred că pentru mulți contează foarte mult înfățișarea exterioară a mașinii. Dar pentru mine, este vorba despre detaliile de la interior. Pentru că acolo trăiești, în interiorul mașinii”, spune Stefania, iar Kate îi dă dreptate.
În Mercedes G-Class, ea vede combinația perfectă dintre creațiile de calitate și înfățișare, filtrate de design.
“Observ aspecte tradiționale, clasice, dar foarte practice, apoi văd, mai presus de orice, design-ul avangardist”, spune frumoasa blondă și nu ne permitem să o contrazicem!
Credeți că acest G albastru are o culoare nebună? Dar ce credeți despre aceste culori?