Ne pare rău că vă stricăm surpriza (eh, nu chiar atât de rău), dar cameramanii spioni își fac treaba al naibii de bine. Chiar și în weekend! La mai puțin de două zile după ce viitorul bolid de la Mercedes-AMG a fost promovat într-un nou clip, Mercedes-AMG C63 Coupe apare într-un video spion.
Toate elementele apărute în fotografiile publicate de Mercedes-AMG se află la locul lor. Bara frontal și cea posterioară cu dimensiuni extinse, prizele de aer mărite, arcadele evazate ale roților, jante noi și binecunoscutele țevi de evacuare AMG.
Clipul spion al mașinii care aleargă la Nurburgring vine la aproape 48 de ore după ce Mercedes-AMG și-a promovat din nou viitoarea bestie într-un video care arată doar o portieră care se închide, câteva comutatoare, o oglindă și un picior apăsînd pedala de accelerație. În mare, cam asta-i tot.
Cu aproximativ două săptămâni în urmă, am urmărit primul clip cu mașina invizibilă alergînd pe circuitul de la Hockenheim. O săptămână mai târziu, și-au făcut apariția fotografiile care arătau doar o jantă, o oglindă retrovizoare și un profil de capotă care aparțin unui vehicul îmbrăcat în totalitate în camuflaj. Iar noul montaj editat cu cadre scurte care se succed cu viteza luminii evident că nu arată prea multe. Iar clipul ne pune întrebarea: Sunteți pregătiți pentru ceea ce urmează? La naiba, n-am fost niciodată mai pregătiți!
https://www.youtube.com/watch?v=1mmq5wgz9OI
Iar acum, vine clipul de la Nurburgring, care dă logică întregii promovări făcute de Mercedes-AMG, cei care țineau cu tot dinadinsul ca denumirea mașinii să rămână top secret.
Oricum, mai avem încă de așteptat până o vom vedea în toată splendoarea. Mercedes-AMG C63 S Coupe nu își va face debutul public mai devreme de septembrie, atunci când va avea loc Salonul Auto de la Frankfurt. Dar ținînd cont de intensa campanie de promovare, debutul onlie al “vitezomanului” de la Mercedes s-ar putea întâmpla mai devreme decât ați putea crede, mașina arătînd deja pregătită de momentul ei de glorie.
Noua versiune S va fi propulsată de motorul V8 de 4.0 litri de la AMG, care oferă 510 CP și care va ajuta mașina să parcurgă sprintul de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 4 secunde.