Arată de parcă a fost plouat de “Purple Rain”

,
1.95K 0

Soțiile de fotbaliști nu prea au reputația profesorilor de fizică. Și nici nu merg prea des la bibliotecă să afle idei freudiene. Dar atunci când totuși merg, trebuie să o facă cu stil. Și un Mercedes-Benz S-Class care arată de parcă tocmai s-a plimbat prin hit-ul “Purple Rain” al lui Prince ar fi mijlocul perfect de transport.

Soția fotbalistului olandez Michel Arman Vorm, Daisy, i-a provocat soțului sperietura vieții. A dus limuzina albă a familiei la o companie britanică, Yiannimize-Refined, și le-a cerut experților de acolo să-i schimbe cu totul înfățișarea. Mașina a fost îmbrăcată în purpuriu ca să arate cu mașina pe care un rapper ar fi folosit-o în clipurile sale.

Soțul lui Daisy Vorm joacă în Premier League la Tottenham Hotspur și primește în jur de 5 milioane de euro pe an, așa că își permite oricând, orice mașină!

Mamă a doi copii, se pare că Daisy Vorm are o grămadă de timp să facă și să cheltuiască bani: are și o casă de modă, la care este patron, designer și manager, ocupînd toate aceste funcții în același timp. Roșcata atrăgătoare este celebră pentru gusturile sale excentrice în ceea ce privește moda. Asta explică și gusturile ei la fel de excentrice când vine vorba de culori de mașini.

Iar acum, abia ridicat de la atelier, Mercedes-ul său este complet acoperit de o culoare purpurie la fel cum corpul ei este acoperit de tatuaje.

Daisy Vorm nu are nicio șansă să treacă neobservată în această limuzină atunci când se duce să-și vadă soțul jucînd! Ca să se asigure că toată lumea știe cine e la volan, ea și-a luat și o plăcuță de înmatriculare personalizată, pe care scrie, ce altceva decât “Daisy”?

Și mai suntem siguri de un lucru. Portarul de la Tottenham Hotspur nu va mai conduce niciodată acest Mercedes-Benz S-Class purpuriu!

Comentati?

Your email address will not be published.