Remote Parking Pilot: Mercedes E-Class are aptitudini de James Bond

,
1.4K 0

Noul Mercedes E-Class dezvăluie aptitudinile sale science fiction într-un demo video. Funcția cu iz de James Bond poartă denumirea de Remote Parking Pilot.

Sistemul permite vehiculului să fie teleghidat la intrarea și la ieșirea din garaje sau din locurile de parcare prin intermediul unei aplicații dedicată smartphone-urilor moderne, care permite ocupanților să urce și să coboare ușor din mașină, chiar și când este vorba de spații foarte înguste.

De fapt, BMW a fost prima companie care a adus pe piață sistemul de parcare de la distanță, instalat pe noul model Seria 7. Dar, spre deosbire de soluția aleasă de Mercedes, limuzina bavareză poate fi parcată doar cu ajutorul propriei chei, nu și cu ajutorul unui dispozitiv terț, un smartphone.

Clipul dedicat de Mercedes funcției sale Remote Parking Pilot este destul de direct, explicînd cum funcționează sistemul și arătînd noul E-Class în acțiune, executînd manevre în spații restrânse în locul șoferului. Timpul înseamnă bani, iar a parca mai rapid, fără niciun stres, poate fi un real avantaj în cazul unei limuzine business cum este E-Class 2017.

Parcarea este acum mai sigură ca niciodată, pentru că șoferul supraveghează îndeproape spațiul rămas între E-Class și vehiculele sau pereții din apropierea sa.

Cei de la Mercedes par nerăbdători să ne pregătească pentru viitor, sisteme precum noul Remote Parking Pilot creând legătura previzibilă dintre generația actuală de automobile și mașinile complet autonome pe care le vom conduce cu toții într-un deceniu sau două.

 

Comentati?

Your email address will not be published.