A fost prezentat la Salonul Auto de la Detroit în ianuarie 1999 sub deviza „Săgeata Argintie de Mâine”. Conceptul a fost transformat în Mercedes SLR McLaren și a intrat în producția de serie în 2004.
În ianuarie 1999, Mercedes-Benz a prezentat modelul Vision SLR la Salonul Auto de la Detroit sub numele „Săgeata Argintie de Mâine”. Proiectat ca un Gran Turismo pentru secolul 21, Vision SLR încorpora diferite elemente de design de la mașinile de curse Silver Arrow din Formula 1 din acele vremuri și de la mașinile sport din anii ’50.
Partea frontală cu ”nasul” în formă de „V” și cele două prize de aer distinctive – un element repetat subtil și în alte părți ale caroseriei și în interior – a fost inspirat de mașinile de Formula 1. Capota lungă, ușile de tip fluture și aripile sculptate care aduceau aminte de legendarele modele SL din anii ’50 și versiunile lor de curse SLR.
Caroseria era alcătuită dintr-o combinație de fibre compozite și aluminiu, care au redus masa cu 40% în comparație cu o caroserie convențională din oțel. Mercedes a introdus de asemenea pe Vision SLR Sensotronic Brake Control (SBC), un sistem de frânare electro-hidraulic care a debutat ulterior pe SL (R230) în 2001 și farurile bi-xenon cu Active Light System care au debutat pe E-Class (W211) în 2003. Dacă Active Light System s-a dovedit a fi un adevărat succes, Sensotronic Brake Control nu era fiabil, ceea ce i-a determinat pe cei de la Mercedes-Benz să îl retragă din producție.
Versiunea finală de producție a Vision SLR utiliza un sistem de frânare clasic cu discuri ceramice.
Vision SLR era propulsat de un motor V8 AMG de 5,5 litri supraalimentat cu un compresor mecanic care producea 557 CP și un cuplu de 720 Nm la 4.000 rpm, în timp ce 580 Nm erau deja disponibili la 2.000 rpm. Motorul era cuplat la o cutie de viteze automată în șase raporate cu control Touchshift. Vision SLR atingea 100 km/h în doar 4,2 secunde și o viteză maximă de 320 km/h.
Ulterior, la Salonul Auto de la Frankfurt din toamna anului 1999, Mercedes a prezentat și Vision SLR roadster, care avea uși convenționale și plafon din material textil.
Pentru a industrializa conceptul, Mercedes-Benz a încheiat o colaborare cu McLaren, cele doua companii fiind partenere la acea vreme în Formula 1.
Cu toate acestea, McLaren și Mercedes-Benz sunt două lumi total diferite și două culturi totak opuse. Mercedes dorea o mașină sport care trebuia să respecte întocmai cerințele tradiționaliste ale Mercedes-Benz în ceea ce privește siguranța și confortul. Pe de altă parte, McLaren dorea o mașină sport pur-sânge. Într-un final, rezultatul nu a fost un model hipersport, ci un Grand Turismo puternic, cu suspensie spate confortabilă și suspensie sport față. Motorul din producția de serie dezvolta 626 CP la 6.500 rpm și un cuplu de 780 Nm între 3.250 și 5.000 rpm.
Mașina a intrat în producție în 2004 și costa circa 450.000 de euro, ridicându-se astfel la nivelul lui Porsche Carrera GT, care fusese lansat în aceeași perioadă. Cu toate acestea, cifrele finale de producție nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor inițiale. În ciuda acestei situații, Mercedes SLR McLaren rămâne cel mai bine vândut hipercar din istorie. După ce producția și parteneriatul cu McLaren au încetat în 2009, Mercedes a decis ca divizia AMG să își dezvolte propriile sale mașini sport.
În 2009, Mercedes-AMG a prezentat modelul SLS AMG, prima mașină proprie a diviziei AMG, care costa jumătate din prețul unui SLR McLaren, chiar dacă SLS AMG a păstrat ușile de tip fluture. La 189.000 euro, SLS AMG era un chilipir în comparație cu SLR. Modelul a avut un foarte mare succes, iar Mercedes a reușit să vândă aproape 6.000 de vehicule împreună cu versiunea roadster cu plafon textil și uși convenționale.
