Mercedes-Benz 500K Special Roadster din 1936 – Frumoasa balului de la castel

,
2.11K 0

Iar premiul merge la… Mercedes-Benz 500K Special Roadster din 1936! Automobilul care are aproape 80 de ani a câștigat premiul “Best of Show” la Chantilly Arts & Elegance Richard Mille.

Clasicul cu clasă le aparține lui Evert Louwman și Muzeulului Louwman și a fost desemnat cel mai frumos automobile din cadrul show-ului care s-a desfășurat la Castelul Chantilly, 50 de kilometri de Paris. Mercedes-Benz 500K Special Roadster din 1936 a defilat în fața a 13 500 de spectatori, care au luat parte la evenimentul ce a avut loc weekend-ul trecut, o creștere de 35% în comparație cu numărul spectatorilor care au venit la show anul trecut.

Chantilly 3

La Castelul Chantilly, toți cei care au fost de față au privit impresionați vehicule clasice, spectacole de modă, s-au bucurat de delicatesele bucătăriei franțuzești și au fost lăsați fără replica de mașini futuriste cu tehnologie de ultimă oră, toate pe fundalul castelului regal.

O sută de mașini au luat parte de Concurs d’Estat și alte șapte au defilat, alături de fotomodele îmbrăcate în veșminte haute couture marca Hugo Boss France, pe podiumul improvizat la castel, dar și în alte show-uri de modă puse în scenă de creatori din întreaga Europă.

Chantilly 2

“La ora actuală, Chantilly este considerat unul dintre cele mai importante evenimente din Europa, unde oamenii se întâlnesc să discute despre design în general și design auto în special”, spune Michael Bock, șeful Mercedes-Benz Classic și al Centrului de Relații cu Clienții.

Pentru întâia oară, evenimentul Chantilly Arts & Elegance Richard Mille s-a desfășurat în 2014 și a adus la castel aproximativ 10 000 de vizitatori și 100 de mașini care au luat parte la Concours d’Etat, la ediția de debut. Cea de-a treia ediție a competiției este programată să aibă loc pe 4 septembrie 2016, în același loc.

Sursă foto: Chantilly Arts & Elengace Richard Mille.

Comentati?

Your email address will not be published.