Mercedes-AMG GT, muză pentru poeți

Mercedes-AMG GT
,
1.55K 0

Da, frumusețea este o muză. Inspiră artiștii de atâtea secole. Blonde, brunete, roșcate, subțirele și delicate sau rubensiene și solide, stăpâne sau simple servitoare. Chiar ați crezut că vorbim despre femei, nu? Ei bine, vorbim despre super mașini! De fapt despre una în mod special: Mercedes-AMG GT.

Lansată în septembrie 2014 în Orașul Luminilor, Paris, Mercedes-AMG GT îi inspiră pe poeți de câteva luni deja. Mai ales versiunea “blondă”, Solarbeam, prima culoare pe care am văzut-o la AMG GT, în seara grandioasă a prezentării.

Ei bine, poate că decorul în care a fost scrisă poezia nu este tocmai unul romantic. Este un circuit de curse. Iar “blonda” nu șoptește duios, ci urlă din toate puterile. Și nu se gândește nicio clipă la gesturi tandre, pentru că scoate pe nări.

Mercedes-AMG GT este putere pură pe circuit. “Poezia” este o demonstrație viscerală și energică a acestei mașini în acțiune, totul filmat într-un decor cinematic, avînd la bază un scenariu… poetic.

Nici nu îndrăznim să contrazicem versurile și toate au sens, avînd în vedere – așa cum descriu cei de la Mercedes-Benz mașina – performanța care îți taie respirația, înfățișarea care acaparează atenția și un răcnet care intimidează până și autostrada.

“Recordurile pe care le va spulbera

Celebritatea de care se va bucura

Tronurile pe care le va elibera

Orgoliile pe care le va desumfla

Cea mai bună mașină va câștiga,

Așa că să înceapă distracția!

Mercedes-AMG GT. Poezie pură.”

Poezie pură venind dintr-un motor biturbo de 4.0 litri cu 462 CP sau 510 CP în cazul versiunii GT S. Dacă vreți să o scoateți în oraș, țineți minte un lucru: nu o prea interesează restaurantele sofisticate, nici cinele la lumina lumânărilor și nici apusurile de soare pe plajă. Domnișoara a fost gândită de piloții de curse și născută pe circuit. O muză în adevăratul sens al cuvântului, nu-i așa?

Comentati?

Your email address will not be published.