JLR își îndreaptă atenția către Statele Unite, urmează lumea întreagă
, / 411 0

JLR își îndreaptă atenția către Statele Unite, urmează lumea întreagă

SHARE
Home Stiri auto Industrie JLR își îndreaptă atenția către Statele Unite, urmează lumea întreagă

În ultmii ani, grupul Jaguar Land Rover – unul dintre principalii rivali Mercedes-Benz din afara Germaniei – și-a consolidat poziția drept unul dintre principalii producători de mașini de lux din lume, datorită designului și mașinilor premium. Cu toate acestea, sunt detalii care lipsesc în anumite departamente (spre exemplu, tehnologia de la bord), dar conform spuselor oficialilor, se fac eforturi pentru depășirea acestor obstacole, și din ce am văzut, putem spune că îi credem pe cuvânt.

Anul trecut, JLR a înregistrat o creștere de 9% în ceea ce privește vânzările la nivel global și nici nu este de mirare că piața cu cel mai mare potențial este China. Cu toate acestea, este o adevărată surpriză să vedem că, în ciuda acestui plin proces de rebranduire, vânzările din Statele Unite – o altă piață faimoasă pentru afinitatea sa pentru produsele exclusiviste – au stagnat.

Conform spuselor lui Joe Eberhardt, președintele JLR America de Nord, această stagnare nu înseamnă o cerere scăzută. Singurul dezavantaj fiind stocul redus de mașini disponibile pentru dealeri, din cauza faptului că nu foarte multe modele trec Atlanticul.

Land_Rover-Discovery_Sport_2015_1600x1200_wallpaper_01

Eberhardt spune că nu îl îngrijorează în niciun fel situația: „Prefer această problemă. Mai degrabă aș avea câteva mașini pe stoc, decât prea multe.” În mod evident acest lucru nu e tocmai ideal, dar uneori e chiar indicat să fii exclusivist în segmentul premium.

Dar JLR nu va adopta această strategie pentru mult timp, de vreme ce a crescut producția de la uzina de la Solihull, iar la uzina din China vor fi produse mai multe modele Evoque. Dacă citiți asta din Statele Unite, atunci pregătiți-vă pentru o avalanșă de modele Jaguar, Land și Range Rover.

Planurile JLR sunt la fel de globale ca și încălzirea globală. Gândiți-vă la Land Rover Discovery Sport și la celelalte modele prezentate la Detroit ca o forță de cercetare avangardistă. Invazia va începe în 2016 cu noul crossover produs de Jaguar, Jaguar XE, noile motoare diesel și cine știe ce mai urmează? JLR promite că va fi ceva de anvergură. Suntem convinși că o să ne placă.

 

Comentati?

Your email address will not be published.