Daimler estimează că noua familie Smart va fi rentabilă

Vânzări smart
,
1.61K 0

Daimler speră că divizia Smart va fi profitabilă, oferind două versiuni ale aceleiași mașini: Fortwo cu două locuri și Forfour cu patru locuri.

Lansat în 1998, brand-ul Smart a fost o gaură neagră mulți ani la rând. Cu doar un model în gamă timp de cinci ani, între 1998 și 2003, Daimler a pierdut o grămadă de bani cu Smart.

Și niciuna din direcțiile de dezvoltare ale acestui brand nu au avut succes.

Roadster/Coupe produs între 2003 și 2005 a fost și el un eșec, din cauza vânzărilor foarte slabe.

Și prima tentativă de a lărgi gama cu un model cu patru uși a eșuat. Smart Forfour, produs între 2004-2006 pe platforma lui Mitsubishi Colt (Mitsubishi  făcea parte din familia Daimler la acea vreme), a fost tot o încercare ratată, pentru că nu a promovat valorile smart – tracțiune spate, motorul montat în spate și designul specific.

Toate celelalte versiuni ale originalului Smart, cum ar fi Crossblade sau Cabrio, au fost fie prea exclusiviste, fie pur și simplu nu au fost suficiente pentru a atinge un nivel profitabil de producție.

Din acest motiv, Daimler a căutat un partener pentru cea de-a treia generație Smart.

Noua generație Smart – Fortwo și Forfour – împarte platforma cu Renault Twingo. Toate cele trei vehicule au aproape același interior, au aceleași motoare și aceeași structură – motor montat în spate și tracțiune spate.

În ciuda faptului că împart aceeași platformă și multe piese comune, 95% dintre componentele lui Smart și Twingo care sunt vizibile clienților  sunt diferite.

“Forfour și Twingo au identități clare și păstrează fiecare integritatea brandului

Dieter Zetsche, CEO Daimler

 

Zetsche explică și faptul că există asemănări chiar și mai puternice între alte modele din cadrul segmentului mini și toate se vând la fel de bine, făcând referire la Citroen C1, Peugeot 108 și Toyota Aygo, care sunt construite în aceeași uzină din Republica Cehă pe o platformă Toyota.

Smart Fortwo este construit în uzina Daimler din Hambach, Franța, în timp ce Smart Forfour este construit alături de Renault Twingo la uzina Renault de la Novo Mesto din Slovenia.

Conform informațiilor oferite de Automotive News Europe, șefa brand-ului Smart Annette Winkler a declarat că împărțirea investițiilor cu Renault înseamnă că Daimler poate oferi o valoare mai bună pentru banii investiți, ceea ce este un aspect “crucial în segmentul mini”.

Noua generație smart nu va mai oferi o versiune diesel. Ar fi prea costisitor să îndeplinească normele Euro 6 cu un diesel mic, iar o mașină atât de mică nu este destinată pentru parcurgerea unor distanțe mari, așa că un diesel nu are sens.

Conform Automotive News Europe, un șofer de smart înregistrează un parcurs anual de 8.000 km, în timp ce, pentru a acoperi costurile mari pentru dezvoltarea unui motor diesel, ar trebui să meargă 17.000 km pe an timp de opt ani.

Există trei motoare pe benzină în gamă: unul aspirat natural de 1 litru cu 71 CP și acum și cu 60 CP și un turbo de 0,9 litri cu 90 CP.

Smart Forfour nu se vinde și în America de Nord, pentru că este considerat prea mic pentru un vehicul cu patru locuri, conform standardelor americane, dar Smart Fortwo se comercializează la nivel global.

Daimler se așteaptă ca Forfour să-și adjudece o treime din vânzările Smart.

Conform estimărilor făcute de IHS Automotive, Daimler va produce în acest an 98,000 de unități Smart Fortwo și 63.000 de unități Smart Forfour.

 

Comentati?

Your email address will not be published.