AMG Driving Academy – Ești pregătit pentru derapaje?

AMG Driving Academy
,
1.69K 0

Aliniate și pregătite să derapeze. Trei vehicule modificate sunt disponibile pentru fiecare eveniment din cadrul AMG Driving Academy Winter Sporting. Cursurile practice și teoretice, atât în engleză, cât și în germană, sunt dedicate celor care vor să învețe cum să controleze mașina pe drumurile alunecoase și curbele înghețate.

Când vine vorba de gheață și zăpadă, mulți dintre noi se imaginează stînd lângă șemineu și așteptînd să treacă iarna. Dar alții au un al șaselea simț când vine vorba de acțiune, chiar dacă este ger de îngheață pietrele. Așa că iată alternativa:

Acestea sunt imaginile care promovează evenimentul din luna ianuarie a anului viitor. AMG Driving Academy Winter Sporting îi invită pe toți aceia care au bani de cheltuit și lucruri de învățat despre cum să controleze mașina în situații dificile.

Dacă vreți să deveniți profesioniști, atunci AMG Winter Sporting PRO este cursul potrivit. Antrenamente intense pe parcursul a patru zile, la volanul unui vehicul AMG, pe suprafețe dinamice, rute circulare și piste cu cele mai dificile condiții în Arjeplog, Suedia. Prețul de 5.450 de euro include cazare pentru patru nopți, pensiune completă și – așa cum am menționat mai sus – un vehicul AMG la dispoziție. Punctul culminant al evenimentului va avea loc în ultima zi la Cursa Campionilor, unde puteți arăta tot ce ați învățat, în derapaje controlate spectaculoase și demonstrații de mare precizie.

Dar înainte de a deveni profesionist, haideți să începem cu începutul. Antrenamentul Basic are loc la Saint Michel, în Alpii austrieci și nu solicită un cont bancar atât de dotat și nici abilități ieșite din comun. Pentru 1.590 de euro, amatorii care vor să devină profesioniști pas cu pas vor avea o noapte de cazare, pensiune completă și un vehicul AMG la dispoziție. Vor putea folosi oricând pistele acoperite de gheață și zăpadă în cadrul antrenamentului AMG Winter Sporting Basic, care oferă atât plăcere la condus, cât și siguranța și șansa de a călca pedala până la podea. Sau ar trebui să spunem: să calce pedala până la gheață?

AMG Driving Academy

Vehiculele puse la dispoziție pentru cursurile AMG Driving Academy sunt:

  • A 45 AMG
  • CLA 45 AMG
  • C 63 AMG

Comentati?

Your email address will not be published.