Vremea a avut “Cruel Intentions” cu un Mercedes-Benz E-Class

E-Class-ul lui Ryan Phillippe’s E-Class strivit de un copac
,
1.51K 0

Mercedes-ul E-Class al lui Ryan Phillipe a fost distrus complet, la numai o lună de la achizionare. Cuceritorul de la Hollywood a fost șocat să vadă că un copac i-a strivit Mercedes-ul nou-nouț, în timpul unei furtuni în Los Angeles.

Actorul din “Cruel Intentions” și-a pierdut mașina, un Mercedes-Benz E-Class, dar și-a păstrat simțul umorului. “Ucis de curând”, a fost descrierea ironică pe care starul a postat-o alături de fotografii, pe profilul său de pe o rețea de socializare, chiar după potop.

“Am surprins copacul acesta căzînd”, susține el, deloc supărat, chiar dacă Mercedes-ul său nou-nouț a fost distrus în timpul furtunii, chiar în fața casei sale din Los Angeles.

Ryan Phillippe Mercedes

La doar câteva mile distanță de dealurile Hollywood-ului, parbrizul și acoperișul vehiculului german au fost zdrobite. Ryan Phillippe plătise aproape 62 000 de dolari pentru Mercedes, iar incidentul a avut loc la numai o lună după ce actorul cumpărase mașina. Starul de la Hollywood nu a mai putut face nimic altceva decât să cheme specialiștii să taie copacul de pe Mercedes-ul lui negru.

Și nu este primul Mercedes pe care îl are Don Juan-ul “perfid și atrăgător, șarmant și convingător”, așa cum era descris în filmul care l-a făcut vedetă peste noapte, în 1999. Ryan Phillippe a mai condus un Mercedes-Benz S-Class, acum câțiva ani. Și până ce își va aduce următorul Mercedes în garaj, se poate consola cu Rolls Royce-ul pe care îl deține.

Fostul soț al lui Reese Witherspoon are gusturi la mașini scumpe și luxoase. În “Cruel Intentions”, unde joacă rolul bogatului și privilegiatului Sebastian Valmont, a apărut la volanul unui model clasic, un Jaguar Roadster din 1956. De fapt, mașina era doar o replică. Automobilul din film a fost construit la “Cinema Cars” de la Hollywood și nu a părăsit niciodată teritoriul statului California.

 

Comentati?

Your email address will not be published.