Un fel de Pokemon GO – Mercedes Rescue Assist, aplicația care salvează vieți

,
1.2K 0

Uitați de Pokemon GO, pentru că a apărut ceva mult mai util, care salvează vieți! Mercedes-Benz a lansat noua aplicație bazată pe realitate augmentată, concepută special pentru a reda informații despre sistemul unui automobile avariat, prin intermediul unei tablete sau al unui smartphone.

Ajutîndu-i pe cei care intervin în caz de accident pentru a aborda vehiculul într-o mod cât mai sigur și pentru a evita producerea altor avarii, Rescue Assist folosește realitatea virtuală în genul jocului Pokemon Go. În locul lui Pikachu, pe ecran apare o reprezentare 3D a vehiculului avariat. Conducte de combustibil, cabluri de înaltă tensiune în cazul mașinilor hibrid sau electrice, baterii și airbag-uri, toate sunt încărcate în aplicația interactivă. Imaginea apărută pe ecran le permite salvatorilor mișcări de rotație sau zoom, pentru ca aceștia să înțeleagă mai bine și să demareze procedura de descarcerare, fără să-i supună pe cei aflați la interior la riscuri inutile.

Noua versiune a aplicației este o dezvoltare a programului Rescue Assist, conceput pentru a veni în ajutorul celor care intervin în situații de urgență pentru a identifica schema vehiculului. Aplicația bazată pe realitate augmentată nu are nevoie de conexiune WiFi pentru a funcționa, folosind informații detaliate preîncărcate, referitoare la orice automobil Mercedes-Benz construit după 1990, orice van Mercedes fabricat după 1996 și orice smart apărut de la prima generație, în 1998, și până în prezent.

Proprietarii de modele mai vechi trebuie să contacteze dealer-ul local pentru a-și primi propriul abțibild care conține codul unic pentru fiecare vehicul. Modelele mai noi au aplicat codul QR pe montantul central sau dincolo de capacul rezervorului de combustibil.

Aplicația bazată pe realitate virtuală este disponibilă gratuit pentru Android și iOS și este disponibilă în 24 de limbi.

Comentati?

Your email address will not be published.