Strategia superioară Audi îl răpune pe Lucas Auer

DTM Nurburgring Cursa 2
,
1.62K 0

Un start bun, o strategie impecabilă și puțin DRS în depășirea-cheie: Edoardo Mortara a învins pe Nurburgring cu plecare de pe 6 și a urcat pe locul secund la general, în spatele lui Marco Wittmann care a prins încă o dată podiumul după o luptă eroică.

Lucas Auer a devenit primul pilot care domină ambele sesiuni de calificări într-un weekend DTM de la reintroducerea formatului cu două manșe, iar în spatele său Marco Wittmann era flancat de trei coechipieri: Spengler, Blomqvist și Farfus. Aceștia aveau misiunea de a baricada calea lui Mortara și Green către podium, piloții Audi urmând să plece în cursă de pe 6 și 7. Calificările au fost un dezastru pentru Robert Wickens, care avea nevoie de o strategie curajoasă și de o cursă curată pentru a spera la puncte cu plecare de pe 17.

La start, BMW-urile nu au mai reușit să-și păstreze pozițiile precum în manșa de sprint: Mortara a urcat două locuri, iar Green unul. La finele primului tur, Auer conducea în fața lui Wittmann, iar Spengler și Farfus aveau sarcini defensive deja în fața câte unui pilot Audi. Al doilea pilot Mercedes în clasamentul general, Paul di Resta, a abandonat în urma unui contact cu Timo Glock în primul viraj, în timp ce Wickens era țintuit pe 15, în spatele unor modele Audi. Wittmann a încercat în zadar să treacă cu DRS de Auer, care compacta un grup fruntaș de 4. Rocada la vârf nu s-a produs, ba chiar nepotul lui Berger a reușit să pună acea secundă crucială în raport cu Wittmann în turul 16.

Atenția camerelor a fost mutată pe un duel fără menajamente purtat între reprezentanți ai celor trei tabere: Felix da Costa, Rockenfeller și Gotz. Aceștia s-au lovit în repetate rânduri și nu au cedat vreun milimetru, deși se aflau pe ultimele trei poziții în cursă. Asta spune multe despre cât de disputat este campionatul german de turisme, în care campionii pot să se trezească pe ultimul loc fără să fie vreo situație excepțională.

DTM Nurburgring Cursa 1: Rezultatul ideal pentru Wittmann

Farfus și Blomqvist au fost chemați rapid la boxe, pe un traseu unde undercut-ul funcționa bine, cu scopul de a rămâne în fața lui Jamie Green. Însă brazilianul de la BMW a primit undă verde tocmai când trecea Wickens, iar cursa lui Augusto a fost compromisă de o penalizare cu 10 secunde stop-and-go. Spengler a intrat să schimbe pneurile la finele turului 17, iar Auer și Wittmann au făcut-o în următoarea buclă. Canadianul a trecut în fața lui Wittmann grație acestei manevre, însă nu a avut răspuns la ritmul pilotului Mercedes din fața sa. Auer și urmăritorii au ieșit în trafic, iar Glock, Tambay și Vietoris au jucat fiecare pentru colegii săi din avanposturi.

CsFmN7hXEAEaSmO

De toate aceste întârzieri a profitat Edo Mortara, Audi optând pentru oprirea cât mai târziu în cazul a cinci piloți. Abia în turul 29 a intrat italianul, iar după 3,1 secunde a revenit pe pistă înaintea BMW-urilor. Doar Lucas Auer mai stătea în calea victoriei lui Edoardo, iar în turul 35 s-a produs rocada la vârf în virajul 1. Mattias Ekstrom, pe aceeași strategie cu Mortara, a atacat pe final, însă o imprecizie în duelul cu Spengler l-a făcut să nu mai aibă timp pentru o depășire crucială asupra lui Wittmann, care a ajuns astfel încă o dată pe podium.

Mortara a fost deosebit de relaxat și a întrebat prin radio unde se află Jamie, britanicul fiind mai bine clasat la general. Însă în turul 24, Jamie Green îl răsucise pe Gary Paffett și a fost aspru penalizat, ieșind din puncte. La intrarea în ultimul tur, Edo a încetinit de parcă celebra victoria înainte de vreme, apoi le-a spus inginerilor că ”doar se joacă”, dându-le ceva emoții. După trecerea liniei de sosire, italianul a dat frâu liber emoțiilor și bucuria sa a fost vizibilă din tribuna Mercedes printr-o serie de donuts pe exteriorul virajului 2.

S-ar putea ca decizia din manșa de sâmbătă, când Mortara i-a cedat lui Green locul pe podium, să-i afecteze pe cei de la Audi acum când italianul a devenit vioara I în clasamentul general. Lucas Auer a transformat al doilea pole stagional în a doua victorie, într-o zi tristă pentru Mercedes ca și colectiv: Wickens și di Resta nu au punctat, iar Paffett putea obține mai mult dacă nu era contactul cu Green. BMW a salvat situația încă o dată, din trei locotenenți pentru Wittmann reușind să rămână măcar cu unul pe ”cățărarea finală” din ultimele tururi. Nici în clasamentele aferente echipelor și constructorilor nu s-au produs schimbări la vârf, în pofida punctelor solide adunate de Audi în manșa de duminică.

Peste două săptămâni se poate decide titlul pe Hungaroring, etapă la care echipa Pitstops va fi din nou prezentă la fața locului.

Clasament: Wittmann 170p, Mortara 137p, Wickens 120p, Green 119p, di Resta 100p, Blomqvist 93p.

Update: Miguel Molina a primit după cursă o penalizare de 30 de secunde, iar astfel a pierdut locul al zecelea și punctul aferent, care merge către Maxime Martin. Antonio Felix da Costa a fost admonestat pentru a treia oară în 2016 și implicit va pierde 5 locuri pe grila primei manșe de la Budapesta.

Articol realizat de partenerii de la Pitstops.ro.

Comentati?

Your email address will not be published.