Republica Dominicană va găzdui Mercedes-Benz Fashion Week

Mercedes-Benz Fashion Week
,
1.51K 0

New York, Berlin, Madrid, Stockholm sunt doar câteva din orașele care au găzduit fascinantul eveniment de modă Mercedes-Benz Fashion Week. În acest an, capitala Republicii Dominicane, Santo Domingo se va alătura listei exclusiviste.

mercedes-benz-fashion-week-santo-domingo

Organizarea Mercedes-Benz Fashion Week este ocazia perfectă de a sărbători șase decenii de Mercedes-Benz în Republica Dominicană. Mai mult decât atât, acest eveniment va avea loc în fiecare an și va deveni locul ideal unde desginerii își vor expune creațiile spre deliciul și încântarea publicului. Mult mai important, evenimentul se va desfășura între 27 și 30 aprilie 2015.

Mercedes-Benz-Fashion-Week_06

Pentru acest eveniment de modă, Mercedes-Benz colaborează cu MAC Cosmetics și Gisel Calvillo, Senior Makeup Artist, ce va crea la fiecare prezentare de modă, câte un concept pentru fiecare machiaj în parte împreună cu alți 20 de makeup artiști renumiți la nivel mondial.

Mercedes-Benz Fashion Week va pune Republica Dominicană pe harta modei internaționale. Acest eveniment va fi coordonat de Federman Cruz și Marianne Cruz și vine fix după moartea faimosului designer Oscar de la Renta. Așadar, prin intermediul Mercedes-Benz Fashion Week Santo Domingo, țara aspiră la un anumit statut și renume în lumea modei, dovedind faptul că Oscar de la Renta a lăsat în urma sa o moștenire importantă.

Atunci când moda rămâne la fel de actuală după multe generații, acest lucru se datorează unui design sofisticat și execuției elegante, aceleași calități ce recomandă și Mercedes-Benz. Așadar, cele două lumi se pot ciocni, iar în timpul impactului pot lua naștere lucruri unice și extrem de grațioase.

 

 

Comentati?

Your email address will not be published.