Papa Francisc a făcut rost de o mașină nouă. Și chiar dacă vehiculele Mercedes au fost mașinile oficiale la Vatican timp de două decenii, Papa a ales acum un Hyundai Santa Fe.
De-a lungul timpului, papii au navigat prin mulțime la bordul unor vehicule Mercedes modificate masiv, cele mai multe dintre ele fiind și antiglonț. Dar Papa Francisc crede că acel gen de vehicule este prea bun și prea sigur pentru el. Așadar un Hyundai Santa Fe a fost modificat pentru sfânta misiune. Plafonul a fost îndepărtat imediat în spatele locurilor din față. Hyundai-ul personalizat are și o scară retractabilă, dar și câteva bare stabilizatoare pentru ca Sfinția Sa să se țină bine atunci când vehiculul se află în mișcare.
Și ca să surprindă și mai mult, Papa Francisc a decis și să renunțe la sticla antiglonț, o caracteristică folosită încă de când s-a încercat asasinarea Papei Ioan Paul al II-lea, în 1981. Papa Benedict, predecesorul Papei Francisc, a folosit și el sticla blindată la vehiculele sale.
“Îmi aduc aminte că în Brazilia – povestește Papa Francisc – mi-au oferit un papamobil închis, dar nu pot saluta oamenii și nu le pot spune că îi iubesc dintr-o cutie de sardine, chiar dacă aceasta este făcută din sticlă. Pentru mine, sticla este un zid.”
Acum că nu mai are protecție la mașina sa de parada, Sfinția Sa a scăpat și de zidul care îl ținea departe de credincioși.
Celebru pentru un simț al umorului dezvoltat, Papa spune că, la vârsta lui, nici nu are prea multe de pierdut în cazul în care i se întâmplă ceva. Dar Papa pare că are o mentalitate tânără, așa că i-am sugera Sfinției Sale poate un A-Class? Sau dacă preferă SUV-urile, noul GLC va fi lansat în curând.
Un M-Class, un G-Class și evident, un S-Class, se află încă în garajul de la Vatican. Asta pentru cazul în care Papa se răzgândește și se întoarce la mașinile premium.