Mercedes F 200 Imagination: Concept controlat cu Joystick

Concept Mercedes F 200
,
1.59K 0

Cel de-al doilea vehicul din seria F a fost conceptul F 200 Imagination din 1996, un coupe avangardist cu un compartiment pentru pasageri acoperit de un plafon din sticlă, dar cel mai important e faptul că era un concept controlat prin intermediul unui joystick.

Așa cum sugerează și numele, conceptul Mercedes F 200 Imagination nu a fost numai o propunere vizionară și inovatoare a celor de la Mercedes-Benz, dar și un proiect extrem de ambițios.

Cea mai important caracteristică a sa este sistemul de manevrare dinamică denumit „drive-by-wire”, care permitea șoferului să controleze toate mișcările mașinii doar prin intermediul joystick-ului montat pe consola centrală.

Pentru a vira mașina trebuia doar să muți joystick-ul în direcția dorită; dacă împingeai înainte, mașina accelera, iar dacă împingeai în spate mașina frâna. Astfel, s-a renunțat la volan și la pedale, ceea ce însemna că pasagerii aveau mult mai mult spațiu și, bineînțeles, mai mult confort.

mercedes_f200_imagination_11

Mai mult decât atât, sistemul electronic identifica comenzile șoferului sub forma unor anumite opțiuni de condus – accelerare, frânare, manevrare și mers înapoi – și efectua comenzile cât mai sigur cu putință.

Cu aceste informații la dispoziție, computerul decidea, spre exemplu cum să regleze roțile în timpul virajelor sau ce viteză este indicată atunci când plouă.

mercedes_f200_imagination_05

Sistemul este cuplat cu suspensia activă Active Body Control, dar lista inovaților nu se oprește aici. Mercedes-Benz F200 Imagination a introdus și airgbag-uri laterale care se activau pe ambele părți, reducând astfel considerabil riscul accidentelor la cap în cazul răsturnărilor.

Oglinzile retrovizoare au fost inlocuite cu un sistem video cu cinci camere, iar în materie de motorizare, conceptul F200 Imagination folosea un motor în patru timpi cu aprindere prin scânteie, în 12 cilindri ce dezvolta în total 394 CP, care erau trimiși către puntea spate prin intermediul unei transmisii automate în cinci rapoarte, controlată electronic.

 

Comentati?

Your email address will not be published.