Hans-Werner Aufrecht – Așa a început istoria AMG

,
2.03K 0

Fără el, AMG nu ar exista! Hans-Werner Aufrecht a împlinit de curând 78 de ani, așa că este momentul potrivit să ne amintim întreaga sa carieră memorabilă. Povestea începe cu decenii în urmă, când Hans-Werner Aufrecht a fondat compania AMG în 1967.

Poate că numele lui nu vi se pare cunoscut. El a fost mereu omul din umbră. “Eu sunt A-ul din AMG”, spune cu mândrie. A vine de la Aufrecht, M vine de la Melcher (Erhard Melcher a pus bazele companiei alături de el), iar G este de la Großaspach (locul său de naștere). Hans-Werner Aufrecht a pornit de la o viziune de a construi motoare pentru curse, apoi, mai târziu, de a oferi modele de stradă, construite după chipul și asemănarea celor de competiție.

Hans-Werner Aufrecht

Hans-Werner Aufrecht – omul fără de care AMG nu ar fi existat niciodată

Pasiunea sa pentru motorsport a fost cea care a pus bazele unui brand unic. Odată ce a terminat facultatea, s-a angajat la compania Mercedes-Benz ca inginer responsabil cu dinamometria în departamentul de curse. Dar la scurt timp după acest eveniment, Mercedes s-a retras din competiții. Pentru Autrecht, acesta nu avea să fie sfârșitul, ci abia începutul. Alături de colegul său inginer Erhard Melcher, în secret absolut, Aufrecht a pregătit un Mercedes 300 SE pentru participarea în campionatul german de turisme în 1965. Mașina a cucerit titlul în acel an, iar pilotul, Manfren Schiek, a devenit campion post mortem. Își pierduse viața într-un accident teribil, care a avut loc în timpul Turului Europei, în apropiere de Praga.

Doi ani mai târziu, în 1967, cei doi puneau bazele companiei AMG.

Dar abia 1971 a fost anul în care toată lumea a auzit despre AMG. Limuzina greoaie și colțuroasă AMG Mercedes 300 SEL, cu un motor de 6,8 litri și poreclită “The Red Pig” (“Porcul Roșu”), a terminat prima în clasa ei și a doua în clasamentul general în cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps și, cum era firesc, a făcut senzație.

În 1978, pentru că nu mai aveau loc în sediul din Burgstall an der Murr, de lângă Stuttgart, o parte a companiei s-a mutat la Affalterbach, cu 40 de angajați.

Hans-Werner Aufrecht

AMG – Viziunea de a construi vehicule pentru șosele după chipul și asemănarea celor de curse

În 1990, Daimler-Benz AG și AMG au semnat un contract de colaborare, care le permitea celor de la AMG să se folosească de rețeaua extinsă de comercializare a lui Daimler-Benz și să producă vehicule de serie. La 1 ianuarie 1999, Daimler-Chrysler, cum se numea în perioada 1998 – 2007, a achiziționat 51% din acțiunile AMG, iar compania a fost redenumită Mercedes-AMG GmbH. Departamentul responsabil cu dezvoltarea motoarelor pentru competiții a fost despărțit de restul companiei și continuă să existe în Burgstall, sub numele de HWA (inițialele lui Aufrecht).

La 1 ianuarie 2005, Aufrecht le-a vândut celor de la DaimlerChrysler și acțiunile pe care le mai deținea, iar din acel moment, AMG a devenit filială 100% a lui Mercedes.

În 1993, a fost lansată prima mașină construită în colaborare, C 36 AMG, cu 280 CP și un cuplu de 385 Nm. Poate în prezent, nu pare mare lucru. Dar era abia începutul.

Șaisprezece ani mai târziu, prima mașină fabricată integral de către AMG a văzut lumina zilei sub denumirea de SLS AMG Coupe. Avea un motor V8 aspirat natural de 6,2 litri și portiere gullwing în memoria celebrului 300 SL din 1954.

În septembrie 2014, AMG a lansat cea de-a doua mașină construită de la zero, denumită AMG GT. Acest model este mult mai ieftin ca SLS AMG și reprezintă un punct de referință în istoria Mercedes-AMG, pentru că sub capotă, funcționează motorul complet nou, V8 biturbo de 4 litri, care va înlocui pe termen mediu, actualul motor V8 biturbo de 5,5 litri.

În prezent, inginerul genial,  membru în Consiliul de Supervizare al firmei Mercedes-AMG GmbH din Affalterbach, care numără 1.000 de angajați, doar supraveghează afacerea. Hans-Werner Aufrecht acordă o mare parte a timpului său competiției DTM. El este cel care a revigorat competiția în anul 2000 cu reguli noi care au readus spectacolul în acest campionat.

Hans-Werner Aufrecht

78 de ani de viață și aproape jumătate de secol în motorsport

Onorat cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germane în anul 2000, Hans-Werner Aufrecht este căsătorit de aproape 40 de ani cu Roswitha și are două fiice, Pia-Luise și Eva-Maria. Ambele lucrează alături de cai. Dar nu sunt cai putere.

 

Sursă foto: Mercedes-AMG

Comentati?

Your email address will not be published.