Exburant din orice unghi – Acesta este noul Mercedes-Benz E-Class Coupe!

,
1.49K 0

Este Exuberant, Elegant, Exclusivist. Este noul Mercedes-Benz E-Class Coupe, cel mai nou membru al familiei E, care vede lumina zilei după limuzină, break și All-Terrain. Coupe-ul vine cu toate sistemele de asistență cu care sunt echipate și modelele precedente, dar cu proporții tipice unui coupe.

Mercedes-Benz încheie anul mașinior de vis cu stil: aducând pe lume noul E-Class Coupe. Noua mașină respiră clasă și caracter sportiv și arată energică și aerodinamică din orice unghi. Având la bază limuzina, E-Class Coupe subliniază design-ul senzual potrivit personalității sale luxoase, dar atletice.

O parte frontală cu o grilă poziționată mai jos și o stea amplasată central, capota alungită cu nervuri, o parte posterioară solidă cu două stopuri LED alcătuiesc formele clare ale Coupe-ului. O funcție tipică pentru coupe-urile Mercedes, atunci când mașina este deschisă, stopurile LED iluminează succesiv din interior spre exterior. Atunci când posesorul închide mașina, secvența luminoasă acționează în sens invers.

Mercedes-Benz-E-Class-Coupe-5-850x567

La exterior, noul E-Class Coupe vine cu ergonomia luxoasă și inteligentă a brand-ului. Aceasta include ecranele duale opționale de 12,3 inchi, unite sub un panou unic de sticlă. Poziționat practic în câmpul vizual al șoferului, panoul instrumental arată butoanele virtuale, care pot fi selectate în trei moduri diferite: “Classic”, “Sport” și “Progressive”.

Modelul entry-level vine cu două ceasuri și un ecran color de 17,8 centimetri, însoțite de un display central de 21,3 centimetri, toate instalate în același cadru. Caracterul sportiv al mașinii este amplificat de prizele de aer rotunde, o imagine inspirată de aspectul unei turbine, toate cu finisaje argintii.

Mercedes-Benz E-Class Coupe new (4)

Butoanele cu tehnologie touch amplasate pe volan îi acordă șoferului control deplin, acesta având puterea să controleze instrumentele de bord și sistemul multimedia prin mișcări simple de glisare. Lumina ambientală, asigurată de tehnologia LED, este oferită în nu mai puțin de 64 de culori.

Materialele de clasă și combinațiile atrăgătoare de culori sunt acum acompaniate de o gamă largă de pachete cu finisaje inovatoare. Linia de echipare AMG Line oferă numeroase configurații de scaune și o gamă de culori mai variată ca niciodată.

Mercedes-Benz E-Class Coupe (10)

La exterior, la 4826 mm în lungime, 1860 mm în lățime și 1430 mm în înălțime, cel mai recent E-Class Coupe își depășește predecesorul în ceea ce privește proporțiile și, evident, spațiul. Amprenta la sol mai mare le asigură celor aflați la bord mai mult spațiu la picioare, pentru umeri și la cap, pentru un confort sublim în scaunele individuale și asigurându-i coupe-ului un confort tipic limuzinelor.

În ceea ce privește puterea noului coupe, în momentul lansării, vor fi disponibile un motor diesel și trei pe benzină, cu o putere variind între 184 și 333 CP. Mai multe motorizări și modelele cu tracțiune integrală 4MATIC vor urma la scurt timp.

Noul motor diesel de 2 litri cu 4 cilindri deschide o nouă dimensiune în ceea ce privește eficiența. Noua unitate livrează 194 CP, pentru că noul E 220d se laudă cu un consum de 4 l/100 km.

Toate modele disponibile în momentul lansării vor fi echipate standard cu transmisia automată cu 9 trepte 9G-TRONIC.

E 220 d E 200 E 300 E 400 4MATIC
Număr cilindri/configurație 4/in-line 4/in-line 4/in-line 6/V
Capacitate (cc) 1950 1991 1991 2996
Putere (kW/CP la rpm) 143/194 at 3800 135/184 at 5500 180/245 at 5500 245/333 at

5250 – 6000

Cuplu maxim (Nm la rpm) 400 la

1600-2800

300 la

1200-4000

370 la 1400 – 44000 480 la 1600 – 4000
Consum în ciclul NEDC  (l/100 km) 4.0 6.0 6.4 8.1
Emisii CO2 (g/km) 106 136 147 183
Clasă energetică A+ B B D
Accelerație 0-100 km/h (sec) 7.4 7.8 6.4 5.3
Viteză maximă (km/h) 242 240 250 250

Pentru a se potrivi cu imaginea sportivă pe care modelul o merită din plin, Mercedes a instalat o suspensie care aduce mașina cu 15 milimetri mai aproape de sol în comparație cu limuzina, aceasta fiind însă setată atât pentru confort, cât și pentru plăcerea resimțită la volan pe drumurile virajate. Suspensia DYNAMIC BODY CONTROL, cu amortizoare reglabile, este, de asemenea, disponibilă. Comutatorul din consola centrală îi dă libertatea șoferului să regleze personalitatea mașinii sale în trei moduri diferite: “Comfort”, “Sport” și “Sport+”.

Mercedes-Benz E-Class Coupe II (5)

Noul E-Class Coupe poate fi echipat alternativ și cu o suspensie pneumatică multicamerală, pentru un confort superior și o manevrabilitate pe măsură la viteze mari. Folosind comutatorul DYNAMIC SELECT, șoferul poate alege caracteristici diferite ale suspensiei în combinație cu sistemul AIR BODY CONTROL: “Comfort”, ECO, “Sport”, “Sport +” și Individual.

Făcând parte cu mândrie din familia E-Class, Coupe-ul este echipat cu sistemele de asistență inovatoare lansate odată cu limuzina. Active Brake Assist este standard, în timp ce DRIVE PILOT și Remote Parking Pilot, următorul pas către rularea autonomă, sunt disponibile opțional.

Comentati?

Your email address will not be published.