Ewy Rosqvist – Baroneasa Mercedes-Benz

,
1.5K 0

Pentru că este luna femeilor Mercedes-Benz celebrează doamnele care au ajutat la scrierea istoriei brand-ului. Iar Ewy Rosqvist este, cu siguranță, o doamnă care merită menționată. În 1962, ea a câștigat Marele Premiu al Argentinei într-un Mercedes-Benz 220 SE (W 111).

5 noiembrie 1962. Ewy Rosqsvist a încheiat la mai bine de trei ore în fața celorlalte automobile în cea de-a șasea ediție a Marelui Premiu al Argentinei rezervat autoturismelor. Nu numai că a făcut parte din primul echipaj exclusiv feminine care a câștigat un raliu important (copilotul său era Ursula Wirth), dar a fost și prima dată când aceeași mașină a câștigat toate etapele raliului.

Ewy s-a născut lângă Ystad, în sudul Suediei, pe 3 august 1929. Părinții ei erau proprietarii unei ferme, iar Ewy era singura fată dintr-o familie care mai avea patru băieți. A mers la școală și la liceu aproape de casă, apoi a absolvit ca asistent veterinar în Stockholm. Ca veterinar începător, trebuia să bată drumul lung între ferme și avea de parcurs cel puțin 150 km de zi. Ca să-I dea o mână de ajutor, tatăl său i-a cumpărat un Mercedes-Benz 170 S (W 136). Așa a început povestea.

Ewy vet

În doar câțiva ani, a adunat pe kilometraj 220 000 de kilometric și era mereu nerăbdătoare să-și îmbunătățească timpii în timp ce alerga, la volanul Mercedes-ului său, între fermele clienților, pe drumuri de țară, pline de noroi. În autobiografia sa intitulată “Conducînd prin iad”, povestește despre acele vremuri: “Conduceam atât de bine, încât de multe ori încheiam ziua cu o oră, o oră și jumătate înaintea colegelor mele, în ciuda faptului că eu trebuia să mă plimb între ferme și să opresc oriunde eram solicitată.”

Mai târziu, s-a căsătorit cu Ingve Rosqvist, în 1954. Era inginer și pasionat de motorsport, așa că Ewy a început să-l însoțească la diverse competiții.

Ewy2

“Uneori chiar mi se permitea să conduc în etapele intermediare și mi se părea atât de distractiv, încât am hotărât să particip chiar eu la raliuri ca pilot sau copilot, cât de curând posibil”, își amintește ea.

Și visul i s-a împlinit în 1956, când avea 27 de ani, în Raliul Soarelui de la Miezul Nopții, cu Maybrit Clausson pe post de copilot. Plătind câte o mică avere pentru fiecare cursă, tânăra doamna doctor devenit pilot a câștigat Cupa Ewy6Femeilor de patru ori la Raliul Celor 1000 de Lacuri din Finlanda și a fost lider în multe alte raliuri rezervate doamnelor, peste tot prin Europa.

Trei ani mai târziu, Ewy a devenit campioană în Raliul European rezervat doamnelor și a primit trofeul chiar din mâinile Prințesei Grace de Monaco. A câștigat titlul din nou în 1960 și 1961.

Pentru că financiar, nu-și mai putea permite să alerge ca și concurent independent, a decis să semneze un contract cu Volvo în 1960. Dar doi ani mai târziu, atât ea cât și copilotul său, Ursula Wirth, au fost recrutate de Mercedes-Benz. Prima cursă în cu automobilul care era, la acea vreme, ultramodern, Mercedes-Benz 220 SE (W 111) a fost cea de patru zile din cadrul Raliului Suediei până la Soarele de la Miezul Nopții (12-16 iunie 1962). Ewy și Ursula au făcut o super echipă și și-au asigurat trofeul.

A urmat apoi Marele Premiu al Argentinei rezervat autoturismelor, legendara competiție de 4 624 kilometri în timpul căreia Ewy și Ursula au câștigat toate cele șase etape înainte de a trece linia de sosire la Buenos Aires. A fost Ewy Rosqsvist 3cel mai spectaculos success al carierei sale. A câștigat și a făcut-o într-un mod deosebit, crescînd media de viteză de la 121.234 km/h până la o cifră uluitoare, 126.872 km/h. Media anterioară fusese obținută de un echipaj exclusiv masculin, cu un an în urmă, în același tip de mașină.

Și bineînțeles, pentru ea, acest triumf extraordinar nu avea să-i stingă setea de victorii. A ocupat locul 16 la general și a câștigat categoria feminine la Raliul Monte Carlo. A terminat pe locul 12 la Raliul Acropolis la clasa sub 2,500 cc într-o cursă de șase ore la Nürburgring. Și, revenită în Argentina, a terminat cursa pe locul 3.

În 1964, rulînd alături de un nou copilot, Eva Maria Falk, Ewy Rosqvist a câștigat clasa de sub 2,500 cc la Monte Carlo și a prins un loc pe podium la Raliul Spa-Sofia-Liege. Același an i-a adus un nou loc trei în Marele Premiu al Argentinei rezervat autoturismelor.

În iunie 1964 s-a recăsătorit, de această dată cu Baronul Baron Alexander von Korff-Schmysingk în capela Vechiului Castel din Stuttgart. Soțul ei s-a stins din viață în 1977, dar Baroneasa a rămas la Stuttgart timp de câțiva ani și a păstrat o relație strânsă cu Mercedes-Benz. A coordonat tururi ghidate la muzeul companiei, în limba suedeză, germane, engleză și spaniolă.

Ewy fur

În prezent, fostul pilot de raliuri locuiește la Stockholm și este un ambasador al sporturilor cu motor, dar și invitat de onoare la diverse evenimente cu tematică clasică organizate de Mercedes-Benz. Baroneasa Ewvy von Korff-Rosqvist își va aniversa în curând cea de-a 86-a aniversare.

Comentati?

Your email address will not be published.