Familia compactă de la Mercedes este aproape complet revizuită. Doar GLA se mai află încă sub cuțit, rezultatele operației fiind vizibile la începutul anului viitor. Iată noile fotografii spion cu Mercedes GLA 2017.
La mijlocul anului trecut, Mercedes-Benz a dezvăluit, la Festivalul Vitezei de la Goodwood, A-Class facelift. Noul design se limita la elemente vizuale cum ar fi noile lumini și barele modificate superficial. Modelele Mercedes-AMG 45 au primit un plus de putere până la 381 CP.
Ca și A-Class, GLA va primi modificări similare. Cele mai impresionante dintre acestea vor fi applicate asupra farurilor – acum cu tehnologie LED oferită opțional – și asupra design-ului stopurilor.
Motoare revizuite cu un consum mai redus și cu emisii CO2 mai scăzute fac, de asemenea, parte din procesul de modernizare. GLA 45 AMG va avea cel mai mult de profitat. Motorul său turbo de 2 litri pe benzină, cu 4 cilindri, primește setări noi și o presiune de admisie superioară. În consecință, puterea va ajunge de la valoarea actuală de 360 CP până la 381 CP și 475 Nm. CLA 250 va primi și un motor revizuit cu o putere totală crescută de la 211 la 218 CP.
Evident, GLA 2017 va veni și cu un nou sistem multimedia. Interiorul prezintă materiale noi și un panou de bord nou, alături de un display opțional mai mare. Dezvăluirea opțională este așteptată să aibă loc în curând.
Foto: Autoweek.nl