Automobilul de 10 milioane de dolari – Mercedes-Benz 540K Special Roadster

,
1.8K 0

Cum arată o mașină de 10 milioane de dolari? Arată exact ca acest roadster pe care nu ne mai săturăm să-l privim. Acest Mercedes-Benz 540K Special Roadster nu a reușit să obțină prețul estimat, dar, după ce a fost vândut cu 9,9 milioane de dolari, a intrat în galeria exclusivistă a celor mai scumpe automobil din lume.

Casa de licitații Sotheby’s se aștepta roadster-ul din 1937 să fie vândut pentru un preț între 10 și 13 milioane de dolari la licitația organizată în statul american Arizona. În orice caz, cu prețul obținut de 9,9 milioane de dolari, Mercedes-Benz 540K Special Roadster este cel mai scump automobil vândut pe teritoriul statului, depășind Ferrari 250 LM 1964 pe care tot Sotheby’s l-a vândut anul trecut cu 9,6 milioane de dolari.

Mercedes-Benz 540 K Special Roadster

Acum aproape opt decenii când a venit pe lume, un astfel de roadster costa doar 2.400 de lire sterline (3.200 de euro). Dar știm cu toții că vorbim despre o valoare diferită a monedei.

Cu un motor supraalimentat, decapotabila cu două locuri putea atinge o viteză maximă de 170 km/h, amețitoare pentru acea vreme.

Mercedes-Benz 540 K Special Roadster

Modelul care a fost scos la licitația organizată de casa Sotheby’s a fost livrat prima dată în statul american Colorado, unui domn pe nume Reginald Sinclaire. Domnul. Sinclaire era colecționar de automobile de lux, iar în garajul său, alături de acest “Special Roadster”, mai erau câteva mașini speciale cum ar fi Aston Martin, Bentley și Dusenburg.

Sinclaire a vândut Mercedes-ul în anii ’50. Din acel moment, mașina a devenit un globetrotter, trecînd prin mai multe mâini și mai multe garaje. Ceea ce pare cu adevărat interesant este faptul că, deși a făcut înconjurul lumii, kilometrajul său arată doar 16.539 km. La proprietarul actual a ajuns în 1989, iar acum, și-a găsit alt stăpân.

La licitația care a avut loc weekend-ul trecut, au fost multe automobile care au depășit borna de 1 milion de dolari:

  • Shelby 289 Cobra din 1964 – 1,07 milioane de dolari.
  • Ferrari 212 Inter Coupe Vignale din 1953 – 1,10 milioane de dolari.
  • Mercedes-Benz 300 SL Gullwing din 1955 – 1,15 milioane de dolari.
  • Ferrari 599 SA Aperta din 2011 – 1,18 milioane de dolari.
  • Cunningham C3 Coupe Vignale din 1952 – 1,21 milioane de dolari.
  • Ferrari 250 GT Cabriolet Series II by Pininfarina din 1960 – 1,65 milioane de dolari.
  • Ferrari 275 GTB by Scaglietti din 1965 – 2,11 milioane de dolari.

Comentati?

Your email address will not be published.