100.000 de modele S-Class vândute într-un an

,
1.71K 0

Peste 100.000 de modele S-Class au fost vândute clienţilor din intreaga lume, încă de la începutul anului. Este pentru prima oară, când un model de lux este vândut într-un număr atât de mare, în primul an de la lansarea oficială.

Nu este doar cea mai reuşită lansare comercială, dar şi cea mai rapidă. Modelul S-Class s-a comercializat în mai puţin de doisprezece săptămâni pe cele mai importante pieţe pentru producătorul german de maşini de lux şi anume: Germania (sfârșitul luI iulie 2013), China (septembrie 2013) şi Statele Unite (mijlocul lui octombrie 2013).

„Cifra de 100.000 de modele S-Class, în doar un an de la lansare este dovada supremă. La sfârşitul lunii septembrie ne-am extins gama de maşini de lux cu lansarea noului S-Class Coupe şi S 500 Plug-In Hybrid”, a spus Ola Källenius, Member of the Divisional Board of Mercedes-Benz Cars responsabil pentru Marketing & Sales.

Pressefahrveranstaltung Mercedes Benz, S-Klasse, S 500 PLUG-IN H

Mercedes-Benz a vândut 75,391 de modele S-Class, de două ori mai multe în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, modele ce au fost înmânate clienţilor în primele nouă luni ale anului. Numai în septembrie au fost vândute clienţilor 9.501 unităţi.

Mercedes-Benz S-Class a fost cel mai bine vândut model de lux din ultimele decenii. În China, cea mai mare piaţă pentru Mercedes-Benz, o limuzină S-Class este cumpărată în fiecare secundă. Un sfert din totalitatea modelelor S-Class se vinde numai în Statele Unite, iar una din zece limuzine este cumpărată de un client din Germania.

Cei mai tineri clienţi sunt din China

Dacă ar fi să comparăm cele trei pieţe, vom remarca faptul că cei mai tineri clienţi sunt din China. Deşi au aproximativ 40 de ani, ei sunt cu 15 ani mai tineri decât publicul ţintă din Europa de Vest şi America de Nord.  De regulă, clienţii chinezi preferă mai mult spaţiu în spate, aşadar, Mercedes-Benz vinde în China doar versiunea cu ampatament mărit. Din 27 septembrie 2014, noul S-Class Coupe se alătură versiunilor limuzină cu ampatament scurt și lung.

Bazele limuzinei de lux Mercedes-Benz au fost stabilite în urmă cu 60 de ani, când s-a lansat modelul 220. De atunci, mai mult de 3,5 milioane de limuzine S-Class au fost cumpărate de clienţii din întreaga lume. Generaţia precedentă s-a vândut în 500.000 de unităţi, fiind cea mai de succes generaţie Mercedes-Benz S-Class din istorie.

 

Comentati?

Your email address will not be published.