BMW X2 spionat cu o lună înainte ca vehiculul concept să ajungă la Geneva

,
1.15K 0

BMW X2 va fi prezentat ca studiu la viitorul salon auto de la Geneva, iar producția de serie va debuta în partea a doua a anului 2017.

Șefii BMW au dat verde producției unui nou crossover sport care să fie comercializat sub denumirea X2, iar spionii noștri l-au surprins din nou. Menit să fie poziționat între cea de-a doua generație X1 și viitorul X3, noul crossover ar trebui să ajungă la vânzare în cea de-a doua parte a anului 2017. Deși la începutul programului de dezvoltare, au existat planuri de a construi un SUV coupe foarte sportiv cu doar două uși, echipa de marketing de la BMW a decis că un SUV coupe cu cinci uși ar găsi mult mai mulți clienți decât versiunea cu trei uși.

Noua platformă UKL va fi folosită și la viitorul X2 de la BMW – un model evident mult mai sportiv, programat să fie expus în avanpremieră, sub forma unui concept, la salonul auto de la Geneva 2017, înaintea debutului vânzărilor de anul viitor. Oficialli de la BMW au confirmat deja că, în ceea ce privește designul, X2 va călca pe urmele modelelor mai mari X4 și X6. Va prezenta o configurație cu cinci portiere, cu capacul portbagajului amplasat într-un unghi mai ascuțit decât la modelul mai practic X1, pentru a-i asigura silueta de tip coupé.

Ca și noul X1, BMW X2 va fi disponibil inițal cu o gamă de motoare cu patru cilindri, existînd șanse mari ca ulterior, în primele 12 luni de la apariția modelului, să fie oferite și unități mai economice cu trei cilindri. Aria de putere va porni de la 136 CP și va urca până la 231 CP. Motoarele vor face echipă fie cu o cutie manuală cu șase trepte, fie cu una automată cu opt trepte, în combinație cu sistemul de tracțiune integrală. O versiune M își va face apariția mai târziu.

BMW X2 va fi produs alături de noul X1 la uzina BMW Regensburg din Germania, spre deosebire de prima generație X1, care a fost construită alături de Seria 1 și Seria 3 la uzina din Leipzig a companiei.

Cererea tot mai mare de modele Seria 1 și constituirea unor linii de producție pentru mașina electrică i3 și mașina sport hibird i8 în acea locație i-a obligat pe cei de la BMW să-și reorganizeze strategia.

Noul X2 nu va avea mulți rivali, datorită faptului că Mercedes și Audi nu au asemenea modele în portofoliu. Singurul care îi va face concurență va fi Range Rover Evoque, disponibil în versiunea cu 3, dar și cu 5 uși.

Comentati?

Your email address will not be published.