25 de ani de Mercedes S-Class W140

Mercedes S-Class W140
,
3.64K 0

Lansată în 1991 la Salonul Auto de la Geneva, Mercedes S-Class W140 fost prima limuzină Mercedes disponibilă cu motor cu 12 cilindri.

Mercedes S-Class W140 a fost unul dintre superlativele industriei auto.

În 1991, revista de specialitate “mot”, care aparținea de grupul Auto motor und sport, menționa:  “Cu noul S-Class, Mercedes demonstrează încă o dată că își revendică inventarea automobilului și că reușește să construiască cea mai bună mașină din lume. Față în față cu 400 SEL, putem spune doar că revendicarea este complet justificată.” Încă o dată, acest S-Class îngloba tot know-how-ul companiei în toate privințele – așa cum doar inventatorul automobilului o poate avea.

Mercedes a lansat o serie largă de inovații odată cu S-Class W140, iar lista era una extrem de lungă. Pe partea electronică, aceasta includea funcția CAN (Controller Area Network) pentru conexiune în rețea, sistem de navigație APS (începînd cu 1995), asistență la parcare PARKTRONIC (din 1995), sistem de comenzi vocale LINGUATRONIC (din 1996) și sistem de apelare de urgență TELE-AID (din 1997). Dar sisteme de siguranță avangardiste, cum ar fi Programul de Control al Stabilității ESP® (din 1995) și sistemul de asistență la frânare de urgență BAS (din 1996) se regăsesc și ele pe această listă. Și încă un bonus în ceea ce privește siguranța era oferit de sistemul centurii de siguranță, cu reglaj automat pe înălțime, de airbag-urile laterale pentru șofer și pentru pasagerul din față (din 1996) și de farurile xenon cu reglare automată (din 1996).

Noua suspensie cu brațe duble era prinsă de un sub-cadru pentru a izola caroseria de vibrațiile nedorite. Izolarea fonică dublă pentru geamurile laterale asigură o protecție de primă clasă împotriva zgomotului. Alte elemente care asigură confortul sunt oglinzile electrice pliabile și închidere asistată electric pentru portiere și pentru capacul portbagajului. O altă opțiune confortabilă de lux este sistemul de amortizare adaptivă ADS.

S-Class W140 a fost primul Mercedes disponibil cu un motor cu 12 cilindri: un V12 de 6,0 litri pentru 600 SE/600 SEL avea o putere cotată la 408 CP.

Versiunea facelift a fost și ea prezentată tot la Salonul Auto de la Geneva, dar în 1994. Însă, anterior, în iunie 1993, denumirea modelului fusese schimbată, iar litera S a fost plasată înaintea unui număr alcătuit din trei cifre. 406.717 limuzine au fost produse la uzina din Sindelfingen până la mijlocul anilor 2000, dintre care 28.101 unități beneficiau de propulsie diesel.

Puțini probabil știu că un 500 SEL din Seria W140 a fost folosit pe post de vehicul de teste pentru tehnologie în condiții de zi cu zi. A fost transformat în așa fel încât calculatorul de bord era capabil să comande direcția, pedala de accelerație și frânele. În acest scop, calculatoare ultra-performante evaluau, în timp real, secvențele de imaginile înregistrate pe parcursul călătoriei de către două camere cu deschidere mare.

“VaMP” (“Versuchsfahrzeug für autonome Mobilität – Pkw”, termenul german pentru “vehicul de test pentru mobilitatea autonomă – automobile) era denumirea proiectului de cercetare, derulat de către Institutul pentru Dinamica Sistemului și Mecanica Zborului de la Universitatea Forțelor Armate Germane de la Munchen, în colaborare cu Mercedes-Benz. 500 SEL oferea o validare funcțională a tehnologiei: în octombrie 1994, pe o autostradă cu trei benzi, în condiții normale de trafic, a rulat cu o viteză de până la 130 km/h și a parcurs 1000 de kilometri, demonstrînd că poate schimba banda în ambele direcții, dar și – după aprobarea primită de la șoferul de siguranță – a arătat că poate să efectueze manevre autonome de depășire.

Comentati?

Your email address will not be published.