Phaeton 2016 intenționează să detroneze S-Class-ul

,
2.85K 0

Viața în vârf poate să fie foarte singuratică, așa cum sigur poate confirma și Mercedes-Benz Clasa S. Dar cu prieteni atât de buni și grijuli ca BMW și Audi, poți conta pe ei să-ți țină de urât în foarte scurt timp. Ei bine, dacă ar fi să crezi informațiile care apar în revista germană Auto Motor und Sport, Clasa S tocmai a primit anticipat o cerere de prietenie și din partea Volkswagen-ului Phaeton 2016.

Se zvonește că modelul de top VW va îngloba o grămadă de noi tehnologii, care ar putea să-l plaseze (cel puțin) la egalitate cu actualul lider al segmentului, Mercedes-Benz S-Class. Ambițioși oamenii, ca să nu zicem mai mult.

În primul rând, Phaeton 2016 va fi echipat cu un sistem de condus semi-autonom, care va permite mașinii să se plimbe fără oameni la bord, respectînd anumite condiții (viteză limitată). Aceasta este, cu siguranță, una dintre numeroasele surprise pe care VW ni le pregătește odată cu Phaeton 2016 (care ar putea fi lansat chiar un pic mai târziu, în prima parte a anului 2017, întrucât data exactă nu a fost încă stabilită).

2016-Phaeton-MercedesBlog.com-1În afara tehnologiei, Mercedes-Benz Clasa S este recunoscut și pentru nivelul suprem de confort pe care-l oferă. Acesta este un aspect pe care și VW îl abordează, susținînd că Phaeton 2016 va oferi o rulare și mai lină ca luxosul Mercedes. Și, îți vine sau nu să crezi, o va face fără să transforme Phaeton într-un aeroglisor.

În schimb, informațiile primite susțin că Volkswagen va folosi un sistem bazat pe suspensii pneumatice, care va scana drumul din față cu ajutorul unor camere și al unor senzori și va anticipa orice denivelări ale suprafeței, reacționînd în consecință pentru a anula șocul.

Volkswagen încearcă din greu (iar în acest moment, chiar reușește) să păstreze secrete multe detalii pentru o perioadă cât mai îndelungată și, cu asemenea promisiuni mari, e lesne de înțeles de ce o face. Au reușit să ne atragă atenția, cu siguranță, și sunt sigur că nu suntem singurii cu ochii pe ei. Dar până vom vedea Phaeton 2016, Mercedes-Benz Clasa S va avea de înfruntat un alt rival: noul BMW Seria 7. Vremuri agitate…

 

 

Comentati?

Your email address will not be published.