Lewis Hamilton își trece in palmares cel de-al doilea titlu mondial, dupa ce a dus o luptă intensă cu coechipierul său, Nico Rosberg. Este primul campion mondial Mercedes-Benz după Juan Manuel Fangio.
Într-un weekend marcat de lupta pentru titlul mondial, Formula 1 își dispută ultima rundă a sezonului sub luminile artificiale ale circuitului Yas Marina din Abu Dhabi. Încărcătura momentului în care se decide campionul este accentuată de o serie de evenimente importante ce vor marca sezonul viitor al competiției supreme. Sebastian Vettel va lua startul în ultima sa cursă pentru Red Bull, echipă care i-a adus 4 titluri la piloți, el urmând a-i lua locul lui Fernando Alonso la Ferrari. Spaniolul a decis să schimbe echipa după o serie de sezoane în care Scuderia nu i-a putut furniza un monopost cu care să se poată lupta la vârf. Alonso a semnat un contract pe un an cu Mclaren, dar nu se cunoaște încă cine va fi coechipierul acestuia. Dacă echipa din Woking decide că vor avea nevoie de tânărul Kevin Magnussen, etapa de la Abu Dhabi ar putea fi ultima pentru britanicul Jenson Button.
Sesiunea de calificări
Pole-positionul a fost obținut de Nico Rosberg, în vreme ce presiunea imensă de pe umerii lui Hamilton, l-a făcut pe acesta să comită o serie de mici erori ce l-au aruncat la 4 zecimi în spatele colegului său de la Mercedes. Valtteri Bottas a fost aproape de a se interpune între cei doi, dar s-a văzut nevoit să se mulțumească cu locul 3, în fața colegului său de la Williams, Felipe Massa. În ultima să cursă pentru Red Bull, Vettel s-a văzut depășit de Daniel Ricciardo, cei doi ocupând la finalul calificărilor locurile cinci și șase. Totuși, în urma inspecțiilor tehnice s-au constatat nereguli la aripa față a celor două mașini Red Bull, penalizarea aruncându-i pe cei doi pe linia boxelor. Topul zece a fost completat de Daniil Kvyat, Jenson Button și cei doi piloți de la Ferrari, Kimi Raikkonen și Fernando Alonso, iar Magnussen și Vergne profită de penalizarea celor de la Red Bull și urcă până pe nouă, respectiv zece.
Cursa către titlu
Lewis Hamilton se dovedește a fi mai determinat la start și reușește să îi ia fața lui Rosberg. Cu o reacție de numai 0,2 secunde la stingerea luminilor la start, britanicul limitează alunecarea roților în momentul plecării de pe loc și pune patru lungimi de mașină între el și rivalul său la titlu încă din primul viraj. În ciuda unui start bun în care se afla exact în spatele lui Rosberg,
Valtteri Bottas cade până pe locul 8 în primul țur, în urma unor clinciuri în pluton. Hamilton își impune ritmul și reușește să se distanţeze la trei secunde în fața lui Rosberg și își păstrează avansul după prima oprire la boxe. Germanul încearcă să se apropie de rivalul sau la titlu, dar dezastrul lovește în turul cu numărul 25. Sistemul de recuperare al energiei cedează,iar Nico se vede în ingrata postură de a limita pagubele și de a spera în continuare la titlu, deși pierde nu mai puțin de 160 de cai din puterea totală a monopostului său. Deși cedează poziție după poziție, cere cu disperare sfaturi de la boxe, dar nu se mai poate face nimic. Defecțiunea este iremediabilă și Rosberg termină cursă pe pistă, nu la boxe așa cum i se ceruse de echipă. Un gest de o demnitate specifică marilor piloți care știu că este important să știi cum să pierzi.
Cu un drum liber spre cel de-al doilea titlu mondial, Hamilton face o cursă cu un ritm exact, îndeajuns cât să îl plaseze pe prima treaptă a podiumului, la două secunde în fața lui Felipe Massa. Brazilianul de la Williams a adoptat o strategie cu trei opriri la boxe, montând setul de supersofturi pe final, în speranța de a-i sufla victoria lui Lewis, dar britanicul s-a dovedit imbatabil și a terminat cursa în stil de campion.
Valtteri Bottas a completat podiumului în pofida unei erori din primul țur care l-a aruncat până pe poziția a opta. După această eroare, finlandezul a făcut o cursă bună, terminând pe locul trei, poziție pe care a ocupat-o deseori în acest sezon. Danieli Ricciardo a făcut de asemenea o cursă bună, reușind să termine pe patru, după ce s-a văzut nevoit să plece de pe linia boxelor. Jenson Button i-a urmat, reușind să îi țină în spatele său pe cei de la Force India, Nico Hulkenberg și Sergio Perez. Fostul campion mondial Sebastian Vettel a terminat pe opt, clasându-se în fața piloților Ferrari care au strâns ultimele puncte puse în joc. Cursa a consemnat trei abandonuri, Kobayashi datorită unor vibrații masive, Lotusul lui Maldonado a luat foc, iar Daniil Kvyat a abandonat datorită unei defecțiuni la motor.
În vreme ce Lewis Hamilton intră în clubul select al dublilor campioni mondiali precum Graham Hill, Jim Clark, Alberto Ascari sau Emerson Fitipaldi, a sosit momentul în care se trage cortina peste sezonul 2014 al Formulei 1. În pofida scepticilor care puneau la îndoială spectacolul în noua era a motoarelor 1,6 turbo, duelul intens dintre Rosberg și Hamilton ne-a demonstrat contrariul. Dacă mașinile nu sunt destul de spectaculoase, mereu vor fi piloți care dau totul pentru a deveni campioni mondiali. Doar sunt cei mai buni din lume.
US GP Abu Dhabi 2014 | |||
---|---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | Mercedes | |
2 | Felipe Massa | Williams-Mercedes | +2.5s |
3 | Valtteri Bottas | Williams-Mercedes | +28.8 s |
4 | Daniel Ricciardo | Red Bull-Renault | +37.2 s |
5 | Jenson Button | McLaren-Mercedes | +60.3 s |
6 | Nico Hulkenberg | Force India-Mercedes | +62.1 s |
7 | Sergio Perez | Force India-Mercedes | +71.0 s |
8 | Sebastian Vettel | Red Bull-Renault | +72.0 s |
9 | Fernando Alonso | Ferrari | +85.8 s |
10 | Kimi Raikkonen | Ferrari | +87.8 s |
11 | Kevin Magnussen | McLaren-Mercedes | +90.3 s |
12 | Jean-Eric Vergne | Torro Rosso-Renault | +91.9 s |
13 | Romain Grosjean | Lotus-Renault | +1 Lap |
14 | Nico Rosberg | Mercedes | +1 Lap |
15 | Esteban Guttierez | Sauber-Ferrari | +1 Lap |
16 | Adrian Sutil | Sauber-Ferrari | +1 Lap |
17 | Will Stevens | Caterham-Renault | +1 Lap |
Drivers championship | |||
---|---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | Mercedes | 384 p |
2 | Nico Rosberg | Mercedes | 317 p |
3 | Daniel Ricciardo | Red Bull Racing | 238 p |
4 | Valtteri Bottas | Williams | 186 p |
5 | Sebastian Vettel | Red Bull Racing | 167 p |
6 | Fernando Alonso | Ferrari | 161 p |
7 | Felipe Massa | Williams | 134 p |
8 | Jenson Button | McLaren | 126 p |
9 | Nico Hulkenberg | Forde India | 96 p |
10 | Sergio Perez | Forde India | 59 p |
11 | Kevin Magnussen | McLaren | 55 p |
12 | Kimi Raikkonen | ferrari | 55 p |
13 | Jean-Eric Vergne | Toro Rosso | 22 p |
14 | Romain Grosjean | Lotus | 8 p |
15 | Daniil Kvyat | Toro Rosso | 8 p |
16 | Jules Bianchi | Marussia | 2 p |
17 | Pastor Maldonado | Lotus | 2 p |
18 | Adrian Sutil | Sauber | 0 p |
19 | Marcus Ericsson | Caterham | 0 p |
20 | Esteban Gutierrez | Sauber | 0 p |
21 | Max Chilton | Marussia | 0 p |
22 | Kamui Kobayashi | Caterham | 0 p |
Teams Championship | ||
---|---|---|
1 | Mercedes | 701p |
2 | Red Bull Racing | 405 p |
3 | Williams | 320 p |
4 | Ferrari | 216 p |
5 | McLaren | 181 p |
6 | Force India | 155 p |
7 | Toro Rosso | 30 p |
8 | Lotus | 10 p |
9 | Marussia | 2 p |
10 | Sauber | 0 p |
11 | Caterham | 0 p |