Mercedes-Benz România, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, a organizat, în perioada 25 mai – 15 iunie 2015, cea de-a patra ediţie locală a programului educaţional Mobile Kids. Anul acesta, peste 1.000 de copii, elevi în clasele I-IV de la 10 școli din București, au învățat regulile esențiale de siguranță rutieră în cadrul unor lecții interactive adecvate vârstei lor.
„Siguranța rutieră a reprezentat mereu o prioritate pentru Mercedes-Benz pentru că suntem conștienți că, pe lângă sistemele de siguranță implementate în autovehiculele noastre, este necesar să ajutăm și la responsabilizarea copiilor, poate cea mai vulnerabilă categorie de participanți la trafic”, a declarat Boris Billich, CEO Mercedes-Benz România.
Mobile Kids face parte din programul global Daimler, de educație rutieră pentru copii si este implementat de peste 14 ani la nivel internațional. Acest program aduce în prim-plan reguli esențiale de siguranță rutieră și de responsabilizare în trafic. În fiecare dintre cele patru ediții ale programului au fost organizate acțiuni de educație rutieră atât în școli, cât și în mediul online. MOKI, mascota programului, s-a implicat direct în activități prin jocuri și materiale educative și i-a ajutat pe copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani să înțeleagă importanța unui comportament adecvat în trafic.
Din 2013, lecțiile de siguranță rutieră pot fi urmărite și online pe site-ul www.mercedes-benz.ro/MobileKids. Acestea promovează respectarea principalelor reguli de circulație atât ca pasager, cât și ca pieton. Reguli de echipare corespunzătoare trebuie respectate și atunci când copiii se deplasează cu bicicleta, rolele sau cu alte mijloace de transport.
Devenit o tradiție, parteneriatul dintre Mercedes-Benz România și Salvați Copiii a ajutat până în prezent peste 7.000 de copii să deprindă regulile esențiale de circulație. De asemenea, figuri publice, precum Andreea Esca, Andi Moisescu, preşedintele Organizaţiei Salvaţi Copiii, sau artistul Adrian Sînă, au devenit parte din acest demers, participând la lecţiile deschise de siguranţă rutieră.