Simona Halep a primit un Mercedes-AMG SL63 de 8 Martie

,
1.69K 0

Ce-și doresc femeile de 8 Martie? Flori? Parfumuri? Atenție?  Simona Halep vrea mașini! Jucătoarea de tenis a primit în dar un Mercedes-AMG SL63. “La mulți ani, AMG!”, a scris Simona pe contul ei de Twitter.

Simona Halep s-a ales cu o mașină de peste 150.000 de euro de Ziua Femeii, în anul în care Mercedes-AMG împlinește 50 de ani de existență. Bolidul decapotabil i-a fost livrat în Statele Unite, acolo unde se pregătește pentru Indian Wells.

Mașina primită de jucătoarea de tenis în vârstă de 25 de ani, un Mercedes-AMG SL63 2017, este propulsată de un motor V8 biturbo, cu 577 CP. Sunt cifre care propulsează roadster-ul exploziv de la 0 la 100 km/h în doar 4 secunde.

Simona este pasionată de mașini. În garajul de acasă o mai așteaptă două Mercedes-uri: un GLE 450 AMG și un CLS AMG. Numărul 4 mondial în clasamentul WTA, Simona a câștigat peste 12 milioane de euro din tenis până la această oră.

Aflați ce mașini mai are Simona Halep acasă, pe site-ul AutoExpert.

Sursă foto: Twitter.

Comentati?

Your email address will not be published.