Lumea e prea mică pentru Mercedes-Benz

,
1.82K 0

Ziua 10 februarie 2015 va intra în istoria Mercedes-Benz. Începînd de astăzi, comunitatea Mercedes-Benz numără peste 18 milioane de fani din toată lumea. Așa că se cade să sărbătorim. Un jurnalist german a pornit cu un Mercedes-Benz SL 63 AMG spre Africa de Sud, ca să arate metropola Cape Town dintr-un unghi cu totul diferit.

Videograful german Jonass Ginter este cel care a dat startul petrecerii pentru cele 18 milioane de fani Mercedes-Benz din toată lumea și a folosit pentru asta un mesaj vizual. A filmat un super car, SL 63 AMG, la Cape Town, folosind o procedură video denumită “ochi de vultur”, pentru a arăta recunoștința Mercedes-Benz către fanii de pe tot mapamondul.

Cameramanul a urmărit AMG-ul într-o filmare specială, în care camerele se rotesc 360 de grade în jurul mașinii care călătorește prin oraș și pe lângă, înfățisînd frumusețea țărmului sud-african și linia orizontului care le taie respirația călătorilor, în diverse momente pe parcursul zilei. Așa-numitul City Bowl (orașul-castron) ieșind din sudul Oceanului Atlantic este un amfiteatru natural delimitat de apă și munți.

“Dedicăm acest clip celor 18 milioane dintre voi, vă mulțumim, chiar sunteți cei mai buni”, este mesajul transmis de compania cu sediul la Stuttgart.

Pentru a marca importantul eveniment, pagina oficială de Facebook Mercedes-Benz a schimbat și fotografia cover. Aruncați o privire și dați un „like” dacă vă place. Peste 30 000 de oameni au făcut-o numai în ultimele șapte zile!

Clipul a fost filmat cu ajutorul unei drone și al nu mai puțin de optsprezece (numărul vă sună cunoscut?) camere GoPro, montate pe câte trei seturi de suporturi, și folosind o tehnică pe care profesioniștii o numesc “ochi de vultur”. Toate camerele au fost sincronizate ca să înceapă filmarea în același moment. Apoi, materialele brute au fost sincronizate și editate în așa fel încât să dea senzația de 3D. Muzica se potrivește perfect cu imaginile, într-o simfonie interpretată de o orchestră și de un motor AMG.

Comentati?

Your email address will not be published.