Ferrari scapă de penalizare, Rosberg și Vettel se atacă

Marele Premiu al Australiei
,
1.34K 0

Din moment ce piloții Mercedes AMG Petronas nu au avut nicio problemă în a-și adjudeca primele poziții ale clasamentului la Melbourne, toată bătălia s-a dat în pluton. Incidentul în care a fost impicat Kimi Raikkonen este cap de afiș în cele mai importante momente ale cursei. Spre bucuria lor, cei de la Ferrari au scăpat de penalizare.

Rivalii celor de la Mercedes AMG Petronas, Ferrari, au scăpat de penalizare după ce l-au lăsat pe Kimi Raikkonen să plece de la boxe deși o piuliță de la roata stânga-spate nu era strânsă bine. Kimi s-a oprit la scurt timp după ieșirea de la boxe, la cererea echipei, după ce au observat că monopostul său reprezintă un pericol pe pistă.

Delegatul tehnic FIA Joe Bauer a fost de accord cu faptul că monopostul nu a fost trimis pe circuit în condiții periculoase.

De fapt, reluarea îl arată pe unul dintre mecanici cu mâna ridicată, semnalizînd o problemă la acea roată, în momentul în care RAikkonen pleacă de la boxe. Dar, după ce au ajuns la concluzia că Ferrari a monitorizat îndeaproape situația și au oprit mașina în momentul în care au realizat că era periculos ca aceasta să rămână pe circuit.

Ferrari Unsafe release

“Echipa a explicat că sistemul folosit pentru monitorizarea pit stopurilor a dat undă verde pentru ca mașina să reia cursa”, a declarant Joe Bauer.

Ferrari neagă orice tensiuni la boxe după incident, deși transmisia TV l-a arătat pe șeful de la Ferrari Maurizio Arrivabene într-o conversație aprinsă cu echipa de la boxe. “Am fost acolo ca să-i calmez, pentru că nu am vrut să se panicheze. Pur și simplu, i-am spus mecanicului să stea liniștit, să nu-și facă griji și să rămână concentrat”, a explicat italianul.

Pentru Raikkonen, începutul sfârșitului a avut loc în prima curbă a cursei, când a fost atins de Carlos Sainz. “Am suferit avarii în partea din spate a monopostului”, s-a plâns Raikkonen după cursă. Sainz și-a recunoscut vina pentru incident. Și-a cerut scuze și a spus că și-a învățat lecția.

Raikkonen a avut probleme și cu prima intrare la boxe, care s-a desfășurat foarte lent, în turul al 16-lea, dar, revenind pe circuit, finlandezul a reușit câteva tururi rapide.

Prima curbă a fost tensionată nu numai pentru Raikkonen. Monopostul Ferrari a intrat într-o coliziune cu Felipe Nasr și Pastor Maldonado, în timp ce aceștia încercau să-l ocolească. Maldonado a sfârșit în zidul de protecție. Acest incident a adus, în premieră pe circuit, noul Safety Car din Formula 1, Mercedes-AMG GT.

Ferrari unsafe release

Pentru piloți, fost extrem de complicat să ajungă pe girla de start, dar le-a fost și mai greu să rămână în cursă. Doar 15 piloți s-a aliniat la startul Marelui Premiu al Australiei, după ce Kevin Magnussen și Daniil Kvyat au fost nevoiți să abandoneze încă din turul de recunoaștere. Valtteri Bottas suferise o accidentare la coloană în timpul calificărilor și nu i s-a permis să concureze.

Dar cei de la Williams au fost foc și pară pentru că nu li s-a permis înlocuirea lui Bottas cu pilotul Sussie Wolff, pentru că – așa cum impun regulile – ea nu se aflase pe circuit în cursul zilei de sâmbătă.

Ferrari unsafe release

În duelul Mercedes vs Mercedes în fruntea cursei, ambii piloți folosind același tip de gume, Hamilton a fost tot timpul mai rapid ca Rosberg, ecartul dintre ei variind între 3,6 și 1,2 secunde. Neamțul a preluat conducerea cursei doar când britanicul a intrat la boxe. Au fost opriri foarte scurte pentru ambii, cu 3,3 secunde pentru Hamilton și o oprire uluitoare de numai 2,9 secunde pentru Rosberg. Vicecampionul a încercat să-l vâneze pe campionul mondial, câștigînd, la un moment dat spre finalul cursei, câte 0,2 secunde pe tur.

Hamilton a avut și el parte de un moment stresant, când monitorul îi arăta că nu mai are o rezervă suficientă de combustibil. “Ignoră monitorul, Lewis, este o eroare”, a venit mesajul de la boxe.

Rosberg vs Vettel la conferința de după cursă. Glumă sau război?

Totul a început când Nico Rosberg a spus că speră că Ferrari se va apropia un pic de Mercedes, pentru ca el și Hamilton să nu mai fie singuri în frunte tot sezonul, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, când el și Hamilton și-au împărțit cea mai înaltă treaptă a podiumului în 16 din 19 curse.

Dar asta l-a enervate pe Sebastian Vettel, cvadruplul campion mondial care a marcat debutul pentr Ferrari cu o clasare pe podium.

Ferrari unsafe release

“Fii sincer! Chiar asta vrei? Serios? Ai terminat 30 de secunde în fața mea și vrei să ne apropiem? Adică vrei să mergi mai încet? Asta vrei să spui?”

“Sper că veți reprezenta o provocare pentru noi. Pentru că este important pentru sport și pentru suporteri. Și mă gândesc și la spectacol. Vreau să le ofer celor care ne privesc la televizor sau din tribune, un show pe cinste. Dacă vă mai apropiați, ar fi grozav pentru toată lumea”, a venit replica lui Rosberg.

Iar pilotul Mercedes avea să înțepe și mai rău, atunci când Vettel a spus că e mare păcat că Raikkonen, colegul său, nu a terminat cursa.

“Ți se pare că e păcat că Raikkonen nu a terminat?”, l-a luat Nico la întrebări.

Cu aluzie la relația tensionată din sezonul trecut, dintre cei doi piloți, Vettel a replicat: “Nu știu cât de mult vă placeți voi doi, dar eu și Kimi ne înțelegem bine, așa că da, chiar cred că este păcat.”

 

Sursă foto: Daily Mail

 

 

 

Comentati?

Your email address will not be published.