Experiența anuală off-road Mercedes-Benz Kitzbühel

,
1.23K 0

În cazul în care nu ai fost pe fază, pe tot parcursul anului Mercedes-Benz organizează tot felul de evenimente care implică și ceva condus atât pe șosea, cât și în off-road, atât iarna, cât și vara. Aici de față avem evenimentul de conducere în off-road pe timpul iernii care s-a desfășurat între 27 decembrie 2014 și 22 februarie 2015 în Kitzbühel.

Un SUV care își petrece toată viața pe drumuri asfaltate este un SUV trist. E la fel ca un border collie care nu iese niciodată din apartament – nu face ceea ce ar trebui să facă, lucrul pentru care a fost creat. Da, știu, SUV-urile din ziua de azi nu sunt făcute pentru off-road, dar asta e mai degrabă o interpretare greșită: n-o fi ăsta rolul lor principal, dar majoritatea sunt perfect capabile de incursiuni off-road moderate.

Nu trebuie să mă crezi pe mine pe cuvânt, întreabă pe cineva care chiar a fost la Kitzbühel pentru un astfel de eveniment. Pe cineva ca mine, spre exemplu.

Se întâmpla în urmă cu câțva ani, atunci când s-a lansat actuala generație Clasa M. Am urcat la volan și am început să conducem, bucurându-ne de confortul și dinamica pe asfalt impecabile ale acestui SUV de clasă mare. Destinația, însă, era un traseu de off-road diavolesc creat special pentru evenimentul nostru. Includea tot ce ți-ar putea trece prin cap, de la vaduri adânci de apă, la rampe extrem de înclinate și o coborâre cu înclinație de 90% (un unghi de aproape 45 de grade). Clasa M s-a comportat exemplar, abilitățile mașinii fiind limitate doar de cel din spatele volanului. Apoi, a urmat o probă solicitantă care necesita „întăriri”.

Aceste întăriri au venit sub forma mărețului Clasa G, o mașină care râde în fața oricărui obstacol. După ce ne-am împroșcat cu noroi și am escaladat stânci, ne-am răcorit cu o scurtă demonstrație a abilităților GLK-ului de îmblânzire a noroiului, traversând fără nici cel mai mic efort o mare maro, fără vreo altă modificare cu excepția anvelopelor speciale.

Genul ăsta de evenimente te pot ajuta să-ți faci o idee despre întregul potențial al mașinii. Dacă ești curios, poți arunca o privire asupra calendarului de evenimente Mercedes-Benz de aici și să începi să-ți planifici. Chiar merită, dar nu trebuie să mă crezi pe cuvânt.

 

 

Comentati?

Your email address will not be published.