Bonsoir, Paris! La plimbare într-un CLA Shooting Brake
, / 691 1

Bonsoir, Paris! La plimbare într-un CLA Shooting Brake

SHARE
Home Mercedes-Benz CLA-Class Bonsoir, Paris! La plimbare într-un CLA Shooting Brake

Parcă auzim cântecele lui Joe Dessin. Dar la Paris, Mercedes-Benz CLA Shooting Brake ignoră ritmurile retro. Are un ritm propriu, acolo unde istoria și prezentul stau față-n față.

CLA Shooting Brake parcă plutește în Orașul Luminilor. Fiind leagănul istoriei și totodată capitala modei, Paris respiră atmosfera care ne este atât de familiară încă de pe când eram la școală, din romanele lui Victor Hugo, dar și din filmul “Amelie”.

CLA Shooting Brake Paris

Stilat ca eclerurile franțuzești, puternic ca și cadrul de fier al Turnului Eiffel și elegant cum era însăși Coco Chanel, CLA nu ratează principalele atracții turistice, dar devine el însuși o atracție. Sub arcadele istoriei, captureză momentele contemporane alături de echipa Mercedes-Benz, care alege să ia o pauză pentru a gusta bucătăria franțuzească. Panorama pariziană din interiorul restaurantului taie respirația. Acum înțelegem de ce producătorii seriei “Sex and the City” au dus-o acolo pe Carrie Bradshaw pentru un prânz care a avut loc în film.

CLA Shooting Brake Paris

Noaptea, orașul își rulează imaginile strălucitoare mai lent. Echipa Mercedes-Benz face o oprire și la Moulin Rouge, localul celebru în toată lumea ca fiind casa cabaretului mondial.

CLA Shooting Brake Paris

City break-ul de la Paris este doar un popas dintre cele pe care CLA Shooting Brake le va face în câteva orașe ale lumii, cum ar fi Frankfurt – care reprezintă conectivitatea, Paris – care reprezintă design-ul interior, Barcelona – design-ul exterior, Milan – dinamică, – Bruxelles – confort și Tokyo – siguranță. Galeriile, barurile exclusiviste, restaurantele, centre de modă sau magazine sunt țintele “vânătorului urban” Mercedes-Benz Shooting Brake.

CLA Shooting Brake Paris

Mereu în strânsă legătură cu ritmul în care bate inima orașului și oricând pregătit de o nouă aventură, automobilul este catalogat ca un “vânător urban” în jungla orașelor, evocînd un stil de viață dinamic. La fel spune și spotul publicitar care promovează Mercedes-Benz CLA Shooting Brake și în care apare nimeni altul decât pilotul Mercedes-AMG din Formula 1, Nico Rosberg, învingătorul Marelui Premiu al Barcelonei.

Și revening la Paris, cum spunea Joe Dessin: “Dacă nu ar exista…”, cineva ar fi trebuit să inventeze CLA Shooting Brake. Norocul nostru că Mercedes-Benz a făcut-o deja.

One Comment

Comentati?

Your email address will not be published.