Să bei și să conduci – Nu-i o idee bună nici chiar dacă ai Mercedes!

,
1.52K 0

Încă o data, siguranța mașinilor Mercedes-Benz este pusă la grea încercare și trece testul. Dar se întâmplă în cel mai dur mod posibil! Un șofer băut din Belarus a intrat cu Mercedes-ul într-un stâlp de electricitate. Și-a făcut praf mașina, care a și luat foc la scurt timp după impact. Dar – oricât de surprinzător pare – șoferul a scăpat teafăr și nevătămat.

Este ilegal, imoral și uneori ireparabil să bei și să conduci, chiar dacă te urci la volanul unui Mercedes-Benz. Un șofer din Belarus nu s-a gândit la asta nici măcar o secundă!

Accidentul a avut loc vinerea trecută la Minsk, la ora 5 dimineața. Conform poliției rutiere, un șofer de 22 de ani a pierdut controlul mașinii în timp ce schimba direcția în intersecție. Mașina sa, care rula în viteză, a derapat pe asfaltul înghețat și a intrat într-un stâlp de electricitate aflat pe marginea drumului.

Sursă foto: Abw News

Speriat și aparent băut, șoferul a fugit de la locul accidentului. Dar a fost găsit în urma investigațiilor și a fost reținut de poliție. Autoritățile au aflat că șoferul nu se afla singur în mașină în momentul accidentului. Un pasager în vârstă de 24 de ani, care se afla chiar pe partea impactului, a fost rănit, dar a supraviețuit. Acesta a fost internat în spital cu o fractură de șold, informează Poliția din Minsk.

Nu este primul accident spectaculos de anul acesta, din care șoferul de Mercedes scapă teafăr și nevătămat. La începutul anului 2015, în China, un șofer băut s-a urcat la volanul unui Mercedes-Benz G-Class și nu a ratat nici măcar o singură mașină care i-a ieșit în cale.

Mercedes-G55-AMG accident China

Citiți aici totul despre accidentul de la Quanzhou, Provincia Fujian!

Și finalul de 2014 i-a lăsat un gust amar unui șofer de Mercedes care a fost însă, complet nevinovat. În timp ce aștepta culoarea verde a semaforului, un Lamborghini Aventador l-a împins un pic. Poate că arată amuzant, dar cine știe ce daune a suferit GLK-ul pe dedesubt?

Lamborghini GLK accident

Comentati?

Your email address will not be published.