Oficial: Mercedes alege Polonia în defavoarea României pentru noua uzină de motoare
, / 275 0

Oficial: Mercedes alege Polonia în defavoarea României pentru noua uzină de motoare

SHARE
Home Stiri auto Industrie Oficial: Mercedes alege Polonia în defavoarea României pentru noua uzină de motoare

Este oficial! Mercedes a ales Polonia drept casă pentru a doua sa uzină de motoare aflată în afara teritoriului țării natale, Germania. Mai multe locații au fost luate în considerare, inclusiv România, așa cum am anunțat în exclusivitate, luna trecută.

Noul sit de producție va avea sediul la Jawor, la aproximativ 70 de kilometri vest de Wroclaw, Daimler anunțând investiții inițiale de aproximativ 500 de milioane de euro.

Prima uzină Daimler din Polonia va produce motaore pe benzină și pe motorină cu patru cilindri, rezervate autoturismelor Mercedes-Benz. Decizia în privința locației și a implementării proiectului depinde de diverse alte angajamente aferente condițiilor de investiții, inclusiv acordarea unui ajutor din partea statului pentru investiția de la Jawor.

“Extinderea capacității în Europa de Est reflectă orientarea noastră internațională în continuă expansiune către producția ansamblurilor trenurilor de rulare. Acest lucru va determina și mai multă flexibilitate și eficiență la nivelul rețelei noastre mondiale de producție”, a declarat Markus Schäfer, membru în Consiliul decizional Mercedes-Benz, divizia Autoturisme, responsabil cu managementul Producției și Lanțului de Furnizare. Debutul producției la noul centru Daimler este programat pentru anul 2019.

Noua uzină le va permite celor de la Mercedes să reacționeze într-un mod mai flexibil la schimbările pieței, la mai multe uzine. Producția ansamblurilor de trenuri de rulare se află încă sub controlul uzinei-mamă de la Untertürkheim. În Germania, Mercedes asamblează și motoare și piese aferente în centrele sale de la Berlin, Hamburg și Kölleda.

Trenurile de rulare Mercedes-Benz sunt produse și în afara teritoriului Germaniei. Printre locațiile suplimentare regăsim fabrica de motoare de la Beijing, China (parteneriat cu BBAC) și uzina de la Decherd, Tennessee, din Statele Unite, care activează ca parte integrantă a cooperării strategice dintre Daimler și Renault/Nissan Alliance. Sucursala Daimler Star Transmission din Romania asamblează transmisii și prouduce piese și componente ale acesteia.

Comentati?

Your email address will not be published.